Sistemul sanitar se confruntă cu o criză de resursă umană. Deficitul de medici este principala problemă, iar aceasta se resimte de ani buni și la spitalul din Fălticeni. Tinerii care ies de pe băncile facultății aleg în special centrele universitare și spitalele sau policlinicile private.
Oferta nu acoperă cererea din domeniul sănătății, iar acest fapt pare să se acutizeze de un an la altul.
Am vrut să aflăm cum se poziționează Spitalul Municipal Fălticeni din acest punct de vedere al resursei umane.
L-am întrebat pe managerul Vlad Morariu „cât de atractivă este unitatea medicală pentru medicii tineri, dar și pentru cei cu experiență?”
Un spital nou după trei decenii de chin
Au fost nevoie de 30 de ani pentru ca statul român să finalizeze spitalul din Fălticeni, unul din cele patru deschise după Revoluția din decembrie.
Medicii s-a mutat în casă nouă în plină pandemie de coronavirus.
Era în septembrie 2021.
Odată cu deschierea noului spital, speranțele managerului Vlad Morariu erau mari în ceea ce privește atragerea de noi medici la Fălticeni.
Speranțele s-au adeverit doar pe jumătate.
Unitatea medicală continuă să aibă deficit de medici pe câteva secții și compartimente.
Spitalul Municipal Fălticeni dispune în prezent de 64 de medici, deși ar avea nevoie de 79. Asta înseamnă că schema de personal este acoperită, la acest capitol, în proporție de 81%.
Înainte de deschiderea noului spitalul, schema de personal, la medici, era acoperită în proporție de 70%.
Câți medici s-au angajat în ultimii trei ani?
Noul spital este, în mod cert, mai atractiv și pentru medicii.
Un fapt îmbucurător este că numărul liniilor de gardă s-a mărit la cinci.
Vlad Morariu, managerul spitalului, ne-a declarat că în ultimii trei ani , perioada septembrie 2021- decembrie- 2024 s-au angajat 15 medici noi. Deficitul rămâne, dar este diminuat comparativ cu alți ani.
Condițiile de muncă deosebite, investițiile permanente în aparatură nouă, dar și faptul că medicii primesc locuință de serviciu, sunt avantajele care par să-i fi convins pe cei 15 să-și îndrepte atenția spre unitatea medicală Fălticeni.
Cu toate spitalul rămâne descoperit pe câteva secții și compartimente.
Mai este nevoie de încă 15 medici pentru ca schema de personal să fie completă, adică ar fi nevoie de 79 în total. Doi dintre cei 64 de medici angajați la momentul de față sunt pensionari, iar șapte sunt medici rezidenți.
Vlad Morariu ar vrea ca spitalul să deschidă noi specializări, însă criza medicilor împiedică dezvoltarea pe acest palier. El precizează că medicii tineri nu lasă un post dintr-un spital clinic sau universitar pentru un post la un spital municipal, fie el nou și bine dotat, iar universitățile de medicină nu pot decide sau interveni asupra parcursului absolvenților, aceștia fiind liberi să aleagă dacă vor să profeseze sau într-un spital municipal.
Asta se explică și faptul că pentru posturile scoase la concurs, în mai multe rânduri, nu s-a prezentat nimeni.
Spitalul Municipal Fălticeni oferă medicilor tineri primă de instalare, un climat optim, condiții de muncă foarte bune și aparatură de ultimă generație, după cum amintește managerul unității medicale din Fălticeni, avantaje pe care puține spitale municipale din țară le au la momentul actual.

