Medicii sunt la mare căutare în sistemul medical de stat. Spitalul Municipal Fălticeni este una dintre unitățile care nu are încă schema completă de personal, atunci când vine vorba de doctori. La început de an sunt scoase la concurs mai multe posturi pentru perioada următoare.
Spitalul are nevoie de nouă medici, pe șapte specialități diferite.
Candidații trebuie să prezinte un dosar cu o serie de acte obligatorii, printre care și o adeverință care să ateste că persoana este aptă din punct de vedere fizic și psihic pentru exercitarea activității de medic.
Una dintre condițiile anunțate este aceea că participanții trebuie să achite o taxă de concurs de 150 de lei.
Ce posturi sunt disponibile?
Spitalul Municipal Fălticeni are nevoie de doi medicii specialiști pe specialitatea medicină de urgență și medicină generală pentru CPU (Compartimentul Primiri Urgență).
Un alt post este scos la concurs pentru specialitatea Boli Infecțioase.
Spitalul Municipal Fălticeni mai are nevoie de un medic specialist cardiolog și un medic specialist pediatru.
Alte două posturi sunt disponibile pe specialitatea radiologie și imagistică medicală și un altul pentru specialitatea neonatologie.
Unitatea medicală angajează scoate la concurs și un post pentru un medic specialist pneumolog.
Tematica și bibliografia de concurs este cea pentru examenul de medic specialist și poate fi găsită pe portalul Ministerului Sănătății la rubrica Tematici.
Toate posturile scoase la concurs sunt cu normă întreagă. Înscrierile se fac la sediul spitalului, în noul sediu de pe strada Cuza Vodă nr.1.
Concursul va fi organizat în următoarea perioadă, cuprinsă între 30 și 90 de zile de la publicarea anunțului.
Unitatea medicală este cel mai mare angajator din sectorul bugetar fălticenean. Spitalul are un personal ce numără peste 400 de angajați, dintre care 80 sunt medici.