Spectacol de zile mari și vedete de primă mână. Peste 2.000 de persoane au fost prezente la Ziua comunei RâșcaRural

Spectacol de zile mari și vedete de primă mână. Peste 2.000 de persoane au fost prezente la Ziua comunei Râșca

       Accesări: 4948

Voia bună, jocul și cântecul și-au „dat mâna” la un eveniment al comunității. La fel ca și anul trecut, râșcanii au fost invitați la ziua comunei lor de sărbătoarea Sfintei Treimi. Gazdele, Primăria și Consiliul Local, și-au propus ca acest eveniment să fie unul de neuitat și au reușit să facă acest lucru atât la nivel organizatoric, cât și prin programul manifestării.

Atmosfera de sărbătoare a fost amplificată de publicul numeros, dornic să-i întâlnească pe artiștii preferați, dar și să petreacă acest moment alături de cei dragi.

Organizatorii au decis să schimbe locul desfășurării.

Dacă anul trecut, totul era organizat în centrul comunei, anul acesta totul s-a ținut pe stadionul comunal, din rațiuni de siguranță, dar și pentru spațiul încăpător.

Evenimentul s-a dovedit un regal muzical, unde vedete de primă mână au urcat rând pe rând pe scena amenajată pe stadionul comunal.

Nunta de aur și un titlu acordat unei profesoare

Ziua comunei Râșca a fost o manifestare amplă, bine organizată, desfășurată timp de opt ore în compania unor invitați speciali.

Dacă tinerii, adulții, dar și cei în vârstă au urmărit programul muzical, fie au stat la terase, copiii au avut la dispoziție un mic parc de distracții.

În deschiderea programului, primarul Ionuț Andreica i-a invitat pe scenă pe ministrul Dan Cadariu (Ministerul Antreprenoriatului și Turismului) și vicepreședintele Vasile Tofan (Consiliul Județean Suceava), prezențe care arată susținerea față administrația publică locală.

Cuplurile de aur au fost sărbătorite în cadrul aceluiași eveniment, 12 perechi primind diploma aniversară la împlinirea celor 50 de ani de căsnicie.

Ziua comunei Râșca a fost prilejul perfect pentru înmânarea unei distincții profesoarei doctor Mihaela Grădinariu, care devine cel mai nou „Cetățean de Onoare” al comunei Râșca.

Peste 2.000 de participanți la eveniment

Programul muzical a fost deschis de Ansamblul bărbătesc „Flori de măr” (Râșca), urmat de tinerele talente ale comunei Râșca.

Primele două vedete care au încântat publicul, cu ocazia acestui eveniment, au fost două numele cu renume ale muzicii populare românești, Veta Biriș și Laura Lavric, aplaudate la scenă deschisă.

Râșcanii s-au prins în hore și au cântat cu soliștii, așa cum s-a întâmplat și la recitalurile îndrăgiților interpreți Alexandru Brădățan și Andreea Haisan.

Sorin Filip, solist în cadrul Ansamblului „Ciprian Porumbescu”, a susținut un alt recital memorabil.

Ansamblurile „Străjerii din Dolhești” și „Bogdana” au fost invitați la Ziua comunei Râșca, dolheștenii oferind un program de muzică și joc de pe Valea Șomuzului, în timp ce bogdăneștenii au oferit un recital de cântece sătești vechi.

Spre finalul programului, iubitorii muzicii de petrecere s-au întâlnit cu solistul Dan Ciotoi și formația Generic. Preț de aproximativ 50 de minute, cei prezenți, public de toate vârstele, au cântat alături de interpretul dâmbovițean.

Sesiunile foto cu vedetele nu au lipsit.

Finalul programului i-a aparținut tandemului DJ Flocky și Vlad Rusu care au susținut un program muzical pentru tinerii din localitate.

La Ziua comunei Râșca, un amplu eveniment amplu, au fost prezente peste 2.000 de persoane, potrivit organizatorilor.

Pentru buna desfășurare și asigurarea unui climat de ordine și siguranță la manifestare au fost prezente echipaje de poliție din cadrul SPR Vadu Moldovei și de la Detașamentul de Jandarmeriei Fălticeni.

Primarul Ionuț Andreica le-a mulțumit tuturor celor implicați, invitaților, dar și publicului pentru participarea la un eveniment de neuitat.

ȘTIRI