Tradițiile străbune sunt duse mai departe. În pragul sărbătorilor de iarnă, Primăria și Consiliul Local Slatina au organizat în a treia zi de Crăciun, în ziua sărbătorii Sfântului Ștefan, spectacolul „Datini și obiceiuri”. Peste 1.000 de persoane au asistat la această manifestare, fapt ce arată că publicul aștepta , după doi ani de restricții.
Ediția de anul acesta a cuprins un program în care au evoluat atât formații locale, cât și ansambluri și grupuri din zona Fălticeni.
La eveniment au participat, pentru prima dată, și membrii unei formații de obiceiuri din județul Vrancea.
Primarul Vlăduț Gherman s-a adresat publicului în deschiderea evenimentului, cu un gând de bun venit, după care subprefectul Cristian Șologon i-a salutat pe cei prezenți amintind că tradiția spune că astfel de obiceiuri alungă răul din anul ce va urma.
Evenimentul s-a desfășurat, ca și în anii din urmă, pe platoul verde de la poalele Munților Stânișoarei, loc cunoscut ca lunca mănăstirii.
Colindători, urători, capre, urși, cerbi și haiduci au urcat rând pe rând pe scena spectacolului. Psalții grupului „Iacov Psaltul” au deschis manifestarea cu un recital de colinde, aceștia fiind urmați de Ansamblul „Cetina” din comuna Valea Moldovei.
Cerbul din Zbereni și Plăieșii din Mălini au completat programul de datini și obiceiuri de iarnă din zonele de sud și nord ale Moldovei.
Două elemente aparte le-au constituit Ansamblurile de copii „Datini Drăgușenene” și „Izvor de Slatină” care au prezentat programe de colinde, urături, jocuri ale caprei și urșilor.
Printre cele mai așteptate momente au fost cele ale formațiilor locale care au prezentat urături inedite și două elemente de tradiție ale acestor meleaguri, denumite „Jianul” și „Jocul cel mare de la Slatina”.
Evenimentul a fost încheiat de grupul Datina din comuna Dolhești, cu un program specific Văii Șomuzului.
Primarul Vlăduț Gherman le-a mulțumit celor tuturor participanților un an nou cu bucurii și sănătate, amintind că evenimentul „Datini și Obiceiuri” va fi organizat și anul viitor.