Șomuz Fălticeni și Foresta Suceava vor fi adversare astăzi în Cupa RomânieiSport

Șomuz Fălticeni și Foresta Suceava vor fi adversare astăzi în Cupa României

       Accesări: 291

Nicu nu s-au stins ecourile victoriei obținute de Șomuz Fălticeni în derbiul județean cu Foresta Suceava, și iată ce cele două echipe vor fi din nou adversare.

Miercuri, 7 octombrie 2020, de la ora 14.30, Șomuz și Foresta se reîntâlnesc pe Stadionul „Constantin Jamaischi”, de această dată în Turul 3 al Cupei României.

Meciul va fi condus de o brigadă de arbitri formată din: A. Diaconu Lucian (Iași); A1. Diaconu Andrei (Iași), A2. Andrei Ionuț Răzvan (Piatra Neamț).

Observator al acestui joc va fi suceveanul Aurel Daicu.

Înaintea jocului de astăzi, întreg lotul de jucători și membrii staff-ului echipei din Fălticeni au efectuat testele prevăzute de protocolul medical pentru prevenirea răspândirii noului coronavirus.

Testul a fost trecut cu bine de toată lumea!

Oamenii din conducerea Șomuzului au anunțat că își doresc un drum cât mai lung în Cupa României, în timp ce oficialii celor de la Foresta au lăsat să se înțeleagă cu nu ar mai fi interesați de această competiție.

Credem însă că, dincolo de miza calificării, mai presus de toate va fi orgoliul celor două cluburi, mai ales după ce Șomuz le-a încurcat sucevenilor calculele în campionat.

Un alt joc intersant se dispută la Huși, unde liderul Hușana va primi vizita Științei Miroslava, adversara de sâmbătă a Șomuzului, în campionat.

Din păcate, meciul dintre Ceahlăul Piatra Neamț și Aerostar Bacău a fost anulat, din cauza apariției unor cazuri de Covid în tabăra echipei de divizie secundă.

ȘTIRI