Campionatul Ligii a 3-a programează, la sfârşitul săptămânii, meciurile rundei a 12-a.
Şomuz Fălticeni va întâlni, pe Stadionul „Constantin Jamaischi”, lanterna roşie a seriei, echipa CSM Paşcani, în primul joc oficial pe teren propriu. Jocul se va disputa fără spectatori, date fiind restricţiile impuse de pandemie.
Meciul va avea loc sâmbătă, 20 martie, de la ora 15.00. În tur, la Paşcani, Şomuz a câştigat cu 2-0, prin golurile marcate de Franck Tchassem şi Vasile Padovei.
Din păcate a nins întreaga săptămână iar clubul fălticenean face eforturi pentru ca suprafaţa de joc să se prezinte în condiţii acceptabile la ora programată pentru startul meciului.
În această dimineaţă au fost mobilizate forţe suplimentare pentru îndepărtarea zăpezii depuse pe terenul de joc. Ninge însă în continuare la Fălticeni. Un cod galben de nisoare este în vigoare până sâmbătă dimineaţă, la ora 10.00.
Meciul se anunţă destul de dificil dată fiind situaţia creată de condiţiile meteorologice.
„Va fi un joc puţin mai greu decât am fi tentaţi să credem. Condiţiile meteo sunt destul de grele, chiar dacă cineva ar putea spune că ambele echipe joacă pe acelaşi teren. Trebuie să găsim cheia potrivită pentru a ajunge cu uşurinţă la finalizare, având în vedere că întâlnim o echipă nouă, cu jucători care au ambiţia de a ieşi din zona retrogradării, o echipă care practică un joc destul de bine organizat defensiv”, a declarat antrenorul Daniel Stoica pentru Cronica de Fălticeni.
Tehnicianul fălticenenilor a precizat că Şomuz se află în momentul de consolidare a echipei din toate punctele de vedere, iar meciul de sâmbătă se va decide cu ambiţie şi determinare şi mai puţin punând accent pe tactică sau tehnică.
De cealaltă parte, antrenorul jucător al echipei CSM Paşcani, Constantin Ferariu, anunţă că Paşcaniul vine la Fălticeni să câştige punct sau puncte.
„Știm foarte bine ca ne așteaptă un meci foarte greu, însă mergem sa scoatem punct sau puncte! Locul în clasament nu ne este pe plac și de aceea trebuie să facem un meci foarte bun!”, ne-a declarat antrenorul Constantin Ferariu.
Partida ACS Şomuz Fălticeni – CSM Paşcani va fi condusă de o brigadă de arbitri din Galaţi: Carp Vasile Dorel la centru, Vişan Florian Alexandru şi Toma Andrei la cele două tuşe.
Observatori din partea FRF au fost desemnaţi Creţu Radu, din Botoşani, şi Pop Ion Gabriel Flaviu din Bacău.
Programul etapei a 12-a:
CSM Ceahlăul Piatra Neamț | – | Știința Miroslava |
Bucovina Rădăuți | – | Foresta Suceava |
Șomuz Fălticeni | – | CSM Pașcani |
Hușana Huși | – | Sporting Juniorul Vaslui |
Dante Botoşani | – | Bradu Borca |