Speranțe mari, rezultat dezamăgitor. Șomuz Fălticeni a pierdut partida disputată marți cu FC Voluntari, în cadrul șaisprezecimilor Cupei României, pe stadionul municipal „Constantin Jamaischi”. Gazdele au început în forță, cu câteva ocazii de gol, reușind să introducă mingea în poarta adversarilor spre finalul primei reprize.
Bucuria spectatorilor a fost de scurtă durată, oaspeții reușind să egaleze câteva minute mai târziu, scorul 1-1 păstrându-se până la încheierea celor 45 de minute de joc.
A doua repriză a început cu aceleași speranțe pentru fotbaliștii și suporterii fălticeneni, însă ele au fost spulberate după fiecare gol în poarta Șomuzului.
Jucătorii echipei FC Voluntari au dominat, reușind să marcheze alte trei goluri până la final.
Chiar dacă au fost conduși pe teren propriu, jucătorii Șomuzului Fălticeni au arătat că sunt în continuare motivați. În repriza a doua aceștia au irosit două ocazii de gol care ar fi putut echilibra balanța în timpul meciului.
Partida s-a încheiat cu scorul 1-4.
Aproximativ 500 de suporteri au asistat la meciul din Cupa României.
Deși au terminat cu o înfrângere, jucătorii Șomuzului Fălticeni au primit aplauzele suporterilor pentru reușita de a se califica până în șaisprezecimile competiției.