Nimic nu-i sperie pe unii conducători auto, nici măcar perspectiva de a ajunge după gratii pentru comiterea unor infracțiuni grave, așa cum este și consumul de băuturi alcoolice atunci când urmează să plece la drum.
După recentele cazuri ale unor persoane din Bogdănești și Râșca, care au ajuns în arestul IPJ Suceava, în urma unor evenimente rutiere provocate pe fondul consumului de alcool, un nou caz din zona Fălticeni a fost dat publicității de polițiștii suceveni.
În seara zilei de marți, 5 ianuarie, ora 22:20, patrula de serviciu din cadrul SPR 7 Mălini, în timp ce acționa pe raza comunei Slatina, a oprit pentru control, pe DJ209A, autoturismul condus de un bărbat, în vârstă de 37 ani, din comuna Mălini.
Întrucât emana halenă alcoolică, acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 1,45 mg/l alcool în aerul pur expirat, după care i s-au recoltat probe de sânge pentru stabilirea alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”.