Examenul de maturitate se apropie cu pași repezi. Peste două luni elevii de liceu vor susține Bacalaureatul, cel mai dificil și important moment din cei patru ani de studiu. Un prim test, sub forma simulării, s-a desfășurat astăzi.
Elevii claselor a XII-a, XIII-a seral și frecvență redusă au susținut proba scrisă la limba și literatura română.
La nivelul celor trei colegii din municipiul Fălticeni sunt 813 de elevi înscriși.
În cadrul primei probe au fost prezenți 780 de elevi, iar 33 au absentat.
Rata de prezență a fost de 95,94%.
La niciun colegiu fălticenean nu s-a înregistrat un procentaj de prezență de 100%. Un aspect pozitiv este faptul că niciun candidat nu a fost eliminat.
Fiecare colegiu este centru de examen. Lucrările vor fi corectate de către profesorii din colegiul unde au fost susținute probele simulării, iar rezultatele vor fi anunțate luna viitoare.
Rezultatele obținute la simulare nu se contestă și nu se trec în catalog. Prin excepție, la solicitarea scrisă a elevului, notele de la simulările naționale pot fi trecute în catalog.
Calendarul simulării Bacalaureatului prevede încă trei etape de parcurs.
Marți, 29 martie, are loc proba obligatorie a profilului, miercuri, 30 martie, este proba la alegere a profilului și specializării, iar joi, 31 martie, se desfășoară proba la limba și literatura maternă.
Prezență simulare Bacalaureat 2022 (prima probă)
Colegiu | Elevi înscriși | Elevi prezenți | Elevi absenți | Rată participare |
Mihai Băcescu | 288 | 278 | 10 | 96,52% |
Nicu Gane | 229 | 228 | 1 | 99,56% |
Vasile Lovinescu | 296 | 274 | 22 | 92,56% |
Total | 813 | 780 | 33 | 95,94% |
Bacalaureat 2022. Probele orale
Conform calendarului de desfăşurare, înscrierea candidaţilor la prima sesiune de examen are loc în perioada 23 – 27 mai 2022.
Între 6 şi 8 iunie este programată evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română – proba A, pe 8 şi 9 iunie – evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă – proba B, 9 – 10 iunie – evaluarea competenţelor digitale – proba D, iar între 13 şi 15 iunie – evaluarea competenţelor lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională – proba C.
Bacalaureat 2022. Probele scrise
Examenele scrise încep pe data de 20 iunie cu Limba şi literatura română – proba E.a), urmată pe 21 iunie de Proba obligatorie a profilului – proba E.c), 22 iunie – Proba la alegere a profilului şi specializării – proba E.d) şi 23 iunie – Limba şi literatura maternă – proba E.b).
Pe 27 iunie este programată afişarea rezultatelor la probele scrise (până la ora 12:00) şi depunerea contestaţiilor în intervalul orar 12:00 – 18:00.
Rezultatele finale vor fi afişate pe 1 iulie 2022.
Bacalaureat 2022. Sesiunea de toamnă
A doua sesiune de examen începe în iulie, în perioada 18 – 25 iulie 2022 fiind programată înscrierea candidaţilor, inclusiv a celor care au promovat examenele de corigenţe.
Pe 16 august 2022 va avea loc proba scrisă de Limba şi literatura română – proba E.a), 17 august – Proba obligatorie a profilului – proba E.c), 18 august – Proba la alegere a profilului şi specializării – proba E.d) şi pe 19 august – Limba şi literatura maternă – proba E.b).
În zilele de 22 şi 23 august este programată evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română – proba A, 24 august – evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă – proba B, 25 august – evaluarea competenţelor digitale – proba D, iar între 26 şi 29 august – evaluarea competenţelor lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională – proba C.
Primele rezultate din sesiunea a doua vor fi afişate pe 31 august 2022 (până la ora 12,00), tot în aceeaşi zi urmând a avea loc şi depunerea contestaţiilor.
Rezultatele finale la sesiunea a doua a examenului de Bacalaureat 2022 vor fi afişate pe 3 septembrie.