Un rezultat mai presus de cuvinte. Eleva Simina Buculei s-a remarcat în mod exemplar la Olimpiada Națională de Istorie, unde a reușit să obțină primul loc pe țară. Performanța are loc în contextul în care în ultimii doi ani au fost sistate participările la astfel de concursuri școlare.
Notată cu 94,5 puncte, din 100 posibile, Simina și-a adjudecat locul întâi la secțiunea dedicată elevilor claselor a XII-a, unde concurenții au parte de cele mai grele subiecte ale olimpiadei.
Eleva Colegiului Național „Nicu Gane” și-a făcut, astfel, unul dintre cele mai frumoase cadouri înaintea sărbătorilor pascale.
Competiția, desfășurată la Târgu Mureș, s-a încheiat miercuri, 20 aprilie.
Joi este programată festivitatea de premiere.
„Olimpiada la istorie a fost o experiență inedită, care mi-a oferit șansa să ajung să excelez și să reprezint Colegiul Național „Nicu Gane” la cel mai înalt nivel. Mă bucur că am obținut primul loc, având în vedere că în în clasa a IX-a, acum trei ani, m-am clasat pe locul al doilea la nivel național.”, ne-a declarat eleva Simina Buculei. „Este o performanță de care mă bucur. M-am pregătit atât individual, cât și cu bagajul de informații pe care l-am acumulat în timpul cursurilor.”
Simina Buculei, originară din Fălticeni, este îndrumată de profesorul Anișor Vasiliu. La etapa județeană ea a primit nota 10.
În urmă cu trei ani, eleva obținea locul al doilea, la etapa națională, în cadrul aceleiași olimpiade.
Pentru rezultatul deosebit pe care l-a obținut, profesorul Codrin Bența, directorul Colegiului Național „Nicu Gane” și profesoara Luminița Corbu, director adjunct la instituției, au felicitat-o pe Simina Buculei și, deopotrivă, pe profesorul îndrumător Anișor Vasiliu.
„Perseverență, echilibru și performanță sunt minim trei valori care o pot defini pe Simina Buculei, eleva care a marcat cu demnitate „istoria” Colegiului Național „Nicu Gane”, în anul 2022, prin modul exemplar în care s-a prezentat la Olimpiada Națională de Istorie de la Târgu Mureș, îndrumată fiind de profesorul Vasiliu Anișor. Cu certitudine nimic nu este întâmplător, Simina are un nume care în limba greacă înseamnă „a auzi”, „a îndeplini”, ne-a declarat profesoara Luminița Corbu, director adjunct al Colegiului Național „Nicu Gane”. „Astfel, eleva noastră, ganista Simina Buculei, și-a îndeplinit cu succes misiunea de performer, reușita sa putând fi auzită în multe colțuri ale țării. Încă o dată s-a dovedit, dacă mai era nevoie, că la Colegiul Național „Nicu Gane” există oameni valoroși, elevi și profesori, care își asumă condiția de oameni lumină”.
Unitatea de învățământ din Fălticeni are 21 de elevi calificați la olimpiadele naționale de anul acesta.
În ceea ce o privește pe Simina, eleva din XII F, anul acesta pare să fie anul ei.
Cu medii de 10 pe linie la toate disciplinele, în cei patru ani de liceu, Simina Buculei s-a remarcat și la Simularea Bacalaureatului, unde a obținut trei de 10 la cele trei probe scrise, limba și literatura română, logică și istorie, care au conturat singura medie de 10 din județul Suceava la acest test înaintea examenului maturității.