Fapte bune în postul Crăciunului. Iubitorii de colinde au fost invitați duminică, 4 decembrie, să asiste la un concert caritabil organizat de Protopopiatul Fălticeni și Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților. Evenimentul, găzduit de Biserica Sfântul Ilie, a fost nu doar un prilej de a dărui celor aflați în nevoi, ci și un moment de trăire spirituală.
Colinde vechi și noi, care au vestit Nașterea Domnului, au readus atmosfera sărbătorilor de iarnă și farmecul acestei perioade unice din an.
Coruri bisericești, dar și grupuri vocale au fost invitate să se alăture acestui demers filantropic, cristalizat într-un regal de colinde.
Evenimentul a fost deschis cu un cuvânt de bun venit al protoiereului Adrian Dulgheriu, urmat de Rugăciunea Domnească (Tatăl Nostru) și câteva gânduri despre rolul concertului în contextul dimensiunii sociale a bisericii ortodoxe și cel al sărbătorii Crăciunului.
Concertul caritabil de colinde a fost deschis de Grupul „Moldava”, condus de profesoara Lenuța Rusu, grup format din elevi de diferite vârste. Rând pe rând au evoluat Grupul vocal „Flori de măr” din Râșca, Corul „Învierea Domnului” al Catedralei din Fălticeni, Corul Mănăstirii Cămârzani și corurile parohiilor din Mălini și Siliștea Nouă.
Două elemente aparte în cadrul evenimentului muzical au fost reprezentațiile Corului Diaconițelor „Sfânta Elisabeta”, al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, și cel al Corului „Sfântul Lazăr”, al Mănăstirii Sihăstria Râșcăi, care au oferit momente interpretative deosebite în cadrul regalului de colinde.
Ca elemente comune au fost portul popular și tricolorul, regăsit aproape la toți colindătorii.
Auditoriul, format dintr-un număr mare de iubitori ai acestor cântece creștine, și-a răsplătit colindătorii cu aplauze.
Concertul caritabil de colinde, intitulat „Un Crăciun pentru fiecare” a fost încheiat de recitalul Corului Protopopiatului Fălticeni.
Părintele protoiereu Adrian Dulgheriu a ținut să mulțumească tuturor participanților, cât celor și care au pus umărul la organizare, un gând ales fiind îndreptat celor care au dăruit pentru binele semenilor lor.
Donațiile au fost strânse în Cutia Bucuriei.
Banii strânși în cadrul acestui eveniment filantropic vor fi oferiți sub forma unor familiilor cu posibilități materiale reduse.