Școlile și colegiile din Fălticeni au primit 390 de laptopuri. Proiectul Primăriei include și 6.450 de tablete pentru eleviEducație

Școlile și colegiile din Fălticeni au primit 390 de laptopuri. Proiectul Primăriei include și 6.450 de tablete pentru elevi

       Accesări: 3231

Educația rămâne prioritară. Primăria Municipiului Fălticeni a recepționat joi, 11 noiembrie, primul lot de echipamente IT pentru desfășurarea cursurilor de la distanță. 390 de laptopuri au fost distribuite celor patru școli și trei colegii din oraș.

La acestea se adaugă 6.450 de tablete care vor fi livrate zilele viitoare.

Acestea au fost achiziționate de autoritățile locale prin intermediul unui proiect european depus anul trecut.

Proiectul prevede dotarea școlilor cu laptopuri, tablete și camere web în valoare de 9,45 milioane de lei, prin Programul Operaţional Competitivitate 2014-2020.

Dispozitivele au fost distribuite în funcție de numărul profesorilor din fiecare unitate de învățământ, astfel că fiecare cadru didactic va avea un laptop marca Allview cu program de operare instalat și configurație adaptată pentru desfășurarea orelor de la distanță, prin intermediul platformelor electronice.

Primăria Fălticeni contribuie la acest proiect cu 1,45 milioane de lei din bugetul local.

Contractul de finanțare a fost semnat pe 2 noiembrie.

„Într-un timp scurt, la doar 7 zile de la semnarea contractului de finanțare, am primit o parte dintre echipamentele pe care le-am solicitat. Am luat lucrurile din timp și am depus proiectul anul trecut, în care inclus toate școlile și colegiile din Fălticeni.”, ne-a declarat primarul Coman. „Acum suntem în situația fericită de a putea asigura cadrul necesar desfășurării cursurilor online. Deși sunt adeptul cursurilor cu prezență fizică, atunci când situația va impune cursuri online, toți profesorii și elevii vor avea dispozitive IT, pentru ca actul educațional să se desfășoare în cele mai bune condiții.”

Prin acest proiect vor fi ajutați indirect și elevii din localitățile arondate municipiului Fălticeni.

Mai precis, din cei 6.450 de elevi, 2.000 dintre aceștia sunt din comunele din vecinătate.

Edilul Cătălin Coman mai spune „acest proiect nu a fost creat doar pentru şcoala online, ci pentru toate activităţile şcolare şi extraşcolare care se pot desfăşura într-o unitate de învăţământ”.

Tabletele şi laptopurile vor avea internet nelimitat pentru 24 de luni, asigurat de compania Orange.

Zilele viitoare urmează să fie livrate cele 6.450 de tablete pentru tot atâția elevi de la școlile și colegiile din Fălticeni.

Primarul Coman a subliniat faptul că grădiniţele nu au fost eligibile pentru finanţare europeană.

Tabletele vor avea statutul manualelor şcolare. Ele vor fi predate părinţilor printr-un proces verbal, aceștia urmând să-și asume responsabilitatea privind păstrarea în bune condiţii a tabletelor.

UnitateLaptopuriTableteCamere web
Școala „Alexandru Ioan Cuza”3050725
Școala „Ion Irimescu”4174525
Școala „Ioan Ciurea”2841118
Școala „Mihail Sadoveanu”3352621
Colegiul „Nicu Gane”531.02946
Colegiul „Mihai Băcescu”941.48545
Colegiul „Vasile Lovinescu”1111.74740
Total3906.450220

ȘTIRI