Un sprijin binevenit pentru educație. Două unități de învățământ din zona Fălticeni au fost declarate eligibile pentru proiecte derulate în cadrul Programului Național pentru Abandon Școlar. Este vorba despre Școala Gimnazială „Constantin Tomescu” din Pleșești și Școala Gimnazială „Hatamanul Șendrea” din Dolhești, care le implementează deja, începând cu noul an școlar, 2024-2025.
Școlile au reușit să acceseze fonduri importante, pentru derularea mai multor activități prin care se urmărește reducerea și prevenirea abandonului școlar pentru clasele din ciclul gimnazial.
Finanțarea obținută de școala din localitatea Pleșești se ridică la peste 1,4 milioane de lei, iar cea pentru școala din localitatea Dolhești este cifrată la peste 1,1 milioane de lei.
Unitățile de învățământ vor desfășura programe atractive și adaptate pentru ca elevii aflați în risc de abandon școlar să continue studiile.
Obiectivele specifice ale proiectului sunt reducerea absenteismul redus la 0% în ultimul an de proiect, prin activități de consiliere, educație fizică și sport, educație prin artă, ore remediale și îmbunătățirea climatului educațional, apoi creșterea ratei de alfabetizare funcțională pentru elevii identificați în grupul țintă.
Sunt urmărite, de asemenea, diminuarea procentului de note sub 6 la Evaluarea Națională, prin activități remediale, de prevenție și pregătire suplimentară, creșterea promovabilității la examenul de Evaluare Națională, furnizarea de servicii de educație parentală și consiliere pentru părinții elevilor aflați în risc de abandon.
Prin același proiect se va proceda la formarea, abilitarea și îndrumarea cadrelor didactice în vederea realizării activităților didactice prevăzute în proiect în vederea dezvoltării unui climat favorabil în școală, în rândul elevilor, cu scopul reducerii și prevenirii absenteismului la clasă, cât și creșterea nivelului de digitalizare al actului educațional prin dotarea școlii cu catalog electronic, precum și cu sală inteligentă pentru activitățile cu elevii și dezvoltarea competențelor digitale ale elevilor și profesorilor.
Proiectele se vor desfășura timp de 24 de luni, iar activitățile propuse vor avea loc în afara cursurilor, cu ajutorul unor experți din educație.
Peste 260 de elevi sunt beneficiarii acestor proiecte PNRAS, iar peste 30 de cadre didactice vor fi implicate în activități.
136 elevi ai Școlii Gimnaziale „Constantin Tomescu” Pleșești sunt incluși în acest program, iar alți 131 de elevi sunt vizați în programul ce va fi derulat de Școala Gimnazială „Hatamanul Șendrea” din Dolhești.