După trei luni de cursuri în sistem online, în această dimineaţă au fost reluate cursurile semestrului al II-lea, al anunlui şcolar 2020-2021.
În Fălticeni, cursurile au început în condiţiile scenariului al doilea, care presupune participarea zilnică, cu prezenţa fizică în unităţile de învăţământ a elevilor din clasele primare, precum și clasele terminale de gimnaziu și liceu (a 8-a, a-12-a și a-13-a. De astăzi s-au reluat activitățile şi în grădinițe.
Elevii de gimnaziu (clasele a 5-a, a 6-a şi 7-a) şi cei de liceu (a 9-a, a 10-a şi a 11-a) vor participa în continuare la cursuri în sistem on-line.
Unităţile de învăţământ au stabilit reguli pentru respectarea tututuror normelor de protecţie, atât de către elevi cât şi de către cadrele didactice.
Accesul în şcoli se face în anumite intervale orare, pe căi de acces diferite.
Pauzele elevilor care participă fizic la ore sunt decalate, astfel încât să se reducă interacţiunea pe holuri şi în grupurile sanitare.
Programul şcolar se desfăşoară conforma orarului transmis de învăţătorii şi diriginţii fiecărei clase.
Clarificări ale Ministerului Educaţiei
Ordinul comun M.E.C/M.S. nr. 3.235/93/04.02.2021 specifică în mod expres la Punctul VII, lit.b) și c) din Anexa, faptul că:
„b) În cazul în care elevii prezintă în timpul orelor de curs stare febrilă sau alta simptomatologie specifică infectării cu SARS-CoV-2, se aplică protocolul de izolare. În cazul în care există un consimțământ informat și semnat al părintelui/tutorele legal cu privire la acordul de recoltare a probelor de exsudat nazofaringian în vederea testării elevilor simptomatici, aceștia vor putea fi testați, într-o primă fază, cu teste antigen rapide, în cadrul cabinetelor medicale. Elevul care a împlinit vârsta de 18 ani va semna consimțământul personal. Toate testele rapide efectuate în cabinetul medical școlar de la nivelul unității de învățământ vor fi raportate către DSP/DSPMB în maxim 24 ore. Dacă părintele/tutorele legal nu își exprimă acordul pentru testare, în cazul existenței unor simptome specifice, ca și în cazul în care nu există cabinet medical în unitatea școlară, acesta va lua legatura cu medicul de familie în vederea stabilirii pașilor următori.
c) Testarea cu teste antigen rapide se recomandă și:
1) cadrelor didactice și altor angajați ai unității școlare, simptomatici, a căror simptomatologie de boală debutează în timpul orelor de curs;
2) colegilor cazurilor confirmate atât elevi (colegi de clasă) cât și cadre didactice/personal auxiliar din unitatea de învățământ (inclusiv celor asimptomatici), imediat după confirmarea primului caz.”
Dispozițiile ordinului comun sunt în concordanță cu prevederile art. 660 din Legea nr. 95/ 2006, republicată, cu modificările și completările ulterioare, privind reforma în domeniul sănătății care prevede:
,,Art. 660 (1) Pentru a fi supus la metode de prevenție, diagnostic și tratament, cu potențial de risc pentru pacient, după explicarea lor de către medic, medic stomatolog, asistent medical/moașă, conform prevederilor alin. (2) și (3), pacientului i se solicită acordul scris.
(2) În obținerea acordului scris al pacientului, medicul, medicul stomatolog, asistentul medical/moașa sunt datori să prezinte pacientului informații la un nivel științific rezonabil pentru puterea de înțelegere a acestuia.
(3) Informațiile trebuie să conțină: diagnosticul, natura și scopul tratamentului, riscurile și consecințele tratamentului propus, alternativele viabile de tratament, riscurile și consecințele lor, prognosticul bolii fără aplicarea tratamentului.”
Deși în ordinul comun nu este reglementat conținutul formularului privind consimțământul informat sau obligația transmiterii consimțământului informat începând cu revenirea la cursuri/ transmiterea consimțământului informat anterior intervenirii unor situații speciale, precizăm că toți acei părinți care doresc completarea formularelor de consimțământ anticipat pentru testare în cazul apariției unor situații speciale, o pot face din proprie inițiativă.
În interesul bunei organizări și al siguranței sanitare în școli, Ministerul Educației va sprijini Ministerul Sănătății pentru transmiterea recomandării de a colecta (benevol/non-obligatoriu) formularele de consimțământ informat pentru testare în cazul apariției unor situații speciale.