Școala și biserica sunt pilonii formării personalității copiilor. Tânăra generație are nevoie de modele și experiențe pozitive, astfel încât drumul spre maturitate să fie cel bun. Vacanța de vară s-a dovedit un prilej perfect pentru promovarea valorilor morale, pentru socializare și timp de calitate.
Toate acestea s-au regăsit în proiectul „Copii și părinți la altar”, derulat în comuna Boroaia, în perioada 21-25 august 2023.
86 de elevi au avut parte de cinci zile cu activități inedite, organizate de preotul Ionel Meleștean, parohul Bisericii din satul Bărăști, împreună cu Georgeta Meleștean, profesor de religie.
Alături de cadrele didactice și de voluntarii implicați în proiect, părintele și preoteasa profesoară s-au străduit ca în cadrul acestor întâlniri să pună accent pe promovarea valorilor moral creștine în rândul elevilor, educarea unor virtuți creștine și cultivarea comportamentului moral-religios.
Școala de vară s-a dovedit un loc al clipelor minunate, alternativa viabilă pentru un timp liber petrecut în compania unor gândurilor bune și a oamenilor frumoși.
„Pentru că înțelegem copiii și nevoile lor, pentru că promovăm dezvoltarea personală a copilului, încrederea în sine și socializarea, am conceput un program special prin care le suntem alături și care să le ofere o alternativă valoroasă în petrecerea plăcută și instructivă.”, ne-a explicat Georgeta Meleștean. „Vacanța de vară este perioada în care copiii leagă cele mai multe prietenii și își construiesc amintiri neprețuite. Pentru o parte dintre copiii din mediul rural devine o obişnuinţă ca în vacanţa de vară, să petreacă timpul dezorganizat, între televizor, calculator şi jocul cu mingea. Aceşti copii provin din diverse familii, unele fără resursele materiale necesare pentru a oferi copiilor posibilitatea de a participa la tabere sau la alte tipuri de activităţi pe perioada vacanţei.”
Profesoara de religie spune că ideea organizării acestor activități vine din necesitatea de a ne apăra valorile culturale și religioase tradiționale, în același timp, cultivând în mintea și preocupările elevilor repere sănătoase.
Școala de vară s-a deschis cu rugăciunile zilei, cântări și pricesne destinate Macii Domnului .După rugăciune, participanții au fost repartizați pe grupe, apoi fiecare grupă a început pregătirea pentru ateliere.
Îndrumați de către profesoara Maria Berariu, învățătoarea Maria Măriuța și a doamnelor Andrioaia Florentina, Pustiu Maria, participanții au desfășurat activități artistice, sportive și de dezvoltare personală.
Au fost cinci zile binecuvântate, în care elevii și profesorii s-au rugat împreună, au participat la ateliere de pictură și desen, ateliere de cateheză, ateliere de jocuri interactive, ateliere de gătit, ateliere de creație și activități de voluntariat.
Un moment aparte l-a constituit prezența inspectorului de religie Daniela Ceredeev, care i-a antrenat pe toți cei prezenți în jocuri interactive, acestea având ca scop evidențierea cunoștințelor religioase dobândite în aceste zile cu întâlniri rodnice, din cadrul școlii de vară.
În aceeași notă de prezență distinctă, elevii s-au întâlnit cu primarul Vasile Berariu, edilul comunei Boroaia, într-un schimb de idei antrenant.
Profesoara de religie Georgeta Meleștean ține să mulțumească, pentru aceste zile frumoase și mult folositoare doamnei inspector, domnului primar, doamnelor profesoare, părinților și voluntarilor implicați, dar și bunului Dumnezeu pentru toate darurile revărsate asupra tuturor celor prezenți și în special asupra copiilor minunați.
Cadrul didactic mai amintește că activitatea cu Biserica pune accent pe păstrarea valorilor creștine și a sărbătorilor religioase importante.
Pentru a pune bazele unei educații autentice, considerăm că religia și valorile creștine au un rol deosebit de importante în educarea copiilor.
Școala de vară din comuna Boroaia s-a derulat în cadrul Programului educațional-cultural și filantropic „Copii și părinți la altar” s-a desfășurat în Parohia „Buna Vestire” din satul Bărăști, în parteneriat cu Școala Gimnazială „Vasile Tomegea”, fiind organizat de Inspectoratul Școlar Județean Suceava, coordonat de inspectorul de religie Daniela Ceredeev, în parteneriat cu Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților, prin sectoarele Educațional – Teologic.