Sistemul de sănătate local este într-o continuă dinamică. Spitalul Municipal Fălticeni și-a extins treptat numărul de compartimente, adăugând specialități medicale noi, care nu au mai existat în structura unității. Extinderi progresive ale gamei de servicii au fost făcute și la Ambulatoriul de Specialitate, unde pacienții vin cu bilet de trimitere.
Trei noi compartimente au fost înființate în cadrul unității medicale, Gastroenterologie, Neurologie și Reumatologie.
Acestea au fost incluse în Secția Medicină Internă, cea mai mare din spital, care dispun de 70 de locuri, unde, de altfel, funcționează și compartimentul Oncologie.
Altă noutate este Compartimentul de recuperare medicală.
Aici sunt dobândite ameliorarea stării de sănătate în urma unei boli sau intervenții chirurgicale, îmbunătățind abilitățile funcționale ale pacientului.
Recuperarea medicală, adresată persoanelor de orice vârstă, este o specialitate care se concentrează pe reabilitarea pacienților are ca obiectiv principal să ajute pacienții să își atingă întregul potențial în ciuda limitărilor lor fizice.
Serviciile medicale au fost extinse și pe sectorul Ambulatoriului de Specialitate.
Cabinetele care completează care completează structura existentă sunt Gastroenterologie, Urologie și Reumatologie.
Noutățile din structura organizatorică au fost avizate de Direcția de Sănătate Publică și Ministerul Sănătății. Acestea au survenit din anul 2020 și până în prezent, competențele Spitalului Municipal Fălticeni fiind, astfel, extinse.
Pentru „închiderea circuitului” legislativ, modificările amintite au fost votate joi, 29 septembrie 2023, în cadrul ședinței Consiliului Local Fălticeni, cu unanimitate de voturi.