Sărbătoarea etniei romilor din RomâniaActualitate

Sărbătoarea etniei romilor din România

       Accesări: 180

În urma adoptării de către Parlamentul României a Legii nr. 66/2006, pe data de 8 aprilie este marcată  „Sărbătoarea etniei romilor din România”.

În România locuiesc peste 600.000 de romi, aproximativ 3,3% din totalul populaţiei.

Lupta pentru emancipare a minorității romilor este una veche, înregistrată încă după ultimul act al abolirii sclaviei romilor în spațiul românesc, în 1856, cu o perioadă de ușoare înflorire între cele două războaie mondiale, dar curmată violent de politicile de exterminare naziste îndreptate împotriva evreilor și romilor, dar și altor grupuri minoritare.

Agenţia Naţională pentru Romi a transmis un comunicat în care deplânge faptul că „deşi prezenţi alături de etnicii români în spaţiul românesc de peste 600 de ani, potrivit atestărilor documentare, romilor încă nu le este recunoscută contribuţia la dezvoltarea propriului stat (cu mici excepţii), deși au luptat cu arma în mână în timpul celor două conflagraţii mondiale pentru a-şi apăra patria, România, singura patrie pe care o cunosc şi recunosc, alături de celelalte minorităţi etnice recunoscute”.

În comunicat se arată că, în perioada pandemiei, „comunităţile vulnerabile cu romi au fost – dacă nu uitate de autorităţile responsabile, adesea au fost găsite drept ţapi ispăşitori pentru răspândirea virusului Sars-Cov-2. Pentru că romii încă sunt consideraţi o minoritate nepopulară, nu au o voce, iar atunci când această voce există, ea este singulară”.

Instituţia Prefectului Suceava a transmis că Ziua Internațională a Romilor reprezintă oportunitatea de a duce mai departe proiectele, direcțiile și acțiunile pozitive întreprinse până acum în lupta pentru combaterea discriminării cetățenilor români de etnie romă dar și pentru integrarea acestora în societate.

„În ultimii ani s-au înregistrat rezultate remarcabile, atât la nivelul județului Suceava cât și la nivel național, în special în domeniul educației, serviciilor de sănătate, accesului pe piața muncii dar și prin dezvoltarea infrastructurii comunității”, se arată în mesajul Prefecturii Suceava.

ȘTIRI