Sala Sporturilor din Comuna Cornu Luncii este finalizată. Condițiile și dotările sunt la superlativRural

Sala Sporturilor din Comuna Cornu Luncii este finalizată. Condițiile și dotările sunt la superlativ

       Accesări: 5352

Investiție de succes în mediul rural. Cea mai nouă, mare și modernă sală de sport din zona Fălticeni este finalizată și urmează să fie inaugurată în comuna Cornu Luncii. Valoarea finanțării se ridică la 7,5 milioane de lei, proiectul fiind finanțat integral de CNI (Compania Națională de Investiții)

Obiectivul dispune de dotări și condiții la superlativ.

Reprezentanții CNI au efectuat miercuri, 2 septembrie, recepția la terminarea lucrărilor pentru obiectivul de investiții.

Lucrările au început anul trecut și s-au încheiat cu patru luni înainte de termenul propus.

Gheorghe Fron, primarul Comunei Cornu Luncii s-a declarat încântat de proiect pe care l-a catalog ca „de excepție” sub toate aspectele: calitatea lucrării și beneficiile acestui obiectiv

. Edilul a subliniat și faptul că investiția va spori imaginea și prestigiul localității atât în zona Fălticeni, cât și în județul Suceava.

„Este o mare realizare pentru comunitatea noastră. Sala sporturilor din Brăiești este destinată copiilor, tinerilor și tuturor iubitorilor sportului. Merităm din plin această investiție pentru că localitatea noastră, comuna Cornu Luncii, a dat țării campioni naționali, europeni și olimpici.”, a explicat primarul Gheorghe Fron. „Noi iubim și practicăm sportul și dorim să-l ducem la un alt nivel prin această investiție de excepție. Este foarte benefic pentru elevi și profesori, pentru că acum au un spațiu adecvat pentru orele de educație fizică și sport.”

Obiectivul actual completează infrastructura educațională în care s-au investit fonduri importante în ultimii patru ani, pentru ca elevii să beneficieze de condiții de studiu foarte bune.

Gheorghe Fron este convins că Sala Sporturilor din Brăiești va fi în centrul atenției organizatorilor de competiții județene, regionale și naționale, date fiind condițiile deosebite pe care le oferă.

În urmă cu patru ani CNI a finalizat altă investiție în satul Brăiești, unde a fost reabilitat și modernizat Căminul Cultural.

Sală cu 180 de locuri și dotări deosebite

Sala sporturilor din Brăiești dispune de tribune cu 180 de locuri fiind cea mai mare sală de acest construită în județul Suceava. Suprafața de joc este realizată dintr-un material cauciucat, de ultimă generație, cu rol aderent și protector (amortizant).

Aici pot fi practicate sporturi de masă precum handbal, volei, baschet și fotbal.

Condițiile oferite de Sala sporturilor sunt la superlativ.

Obiectivul dispune de tot ceea ce ar trebui să aibă o sală de sport ultramodernă: vestiare pentru elevi și profesori, dușuri și grupuri sanitare. Pereții sunt căptușiți cu un material special din PVC.

Construită pe o structură metalică, sala este dotată cu un sistem de iluminat cu eficiență energetică ridicată.

Fetele din Brăiești sunt campioane la fotbal feminin

Pentru profesorii de educație fizică și sport, noua investiție vine ca o mănușă.

Sala de sport va putea găzdui competiții importante, în care fotbalistele din Brăiești și Băișești să evolueze acasă, în fața propriilor suporteri.

Profesorul Botscovschi este încântat de condițiile oferite de Sala Sporturilor Brăiești și spune că așteaptă să vadă reacția elevilor când vor păși pentru prima oară.

„Din punctul de vedere al unui profesor de educație fizică și sport, sala de sport din Brăiești este cam tot ce își poate dori un profesor pentru activitatea la sală cu elevii. Este foarte bine gândită, generoasă și foarte frumoasă. Oricine și-ar dori să aibă un obiectiv de talia aceasta.”, ne-a declarat profesorul Ciprian Botcovschi, profesor al Școlii Gimnaziale din Băișești. „Abia aștept să văd reacția elevilor mei în momentul când vor păși la primele ore de educație fizică. Sunt convins că vor fi absolut încântați! Și eu sunt foarte încântat de sala de sport din Brăiești”.

El a ținut să puncteze susținerea și implicarea de care a beneficiat din partea directorul școlii și ajutorul permanent din partea primarului Gheorghe Fron, un iubitor și susținător implicat al sportului, ce au avut un rol deosebit în activitatea catedrei de educație fizică.

Ciprian Botscovschi este profesor și antrenor al echipei care reprezintă comuna Cornu Luncii în competițiile de fotbal feminin.

Sportivele Școlii Gimnaziale Băișești sunt campioane județene și jucătoare în selecționata județului Suceava care este campioană națională.

ȘTIRI