Sală modernă de sport în comuna Boroaia. Investiție de 7,5 milioane lei. Proiect realizat înainte de termenRural

Sală modernă de sport în comuna Boroaia. Investiție de 7,5 milioane lei. Proiect realizat înainte de termen

       Accesări: 3342

Încă un proiect bifat pentru mediul educațional. Comuna Boroaia are cea mai nouă sală de sport din zona Fălticeni, un proiect finalizat înainte de termen și realizat la standarde de înaltă calitate. Investiția completează obiectivele ce alcătuiesc infrastructura școlară din localitate, una care s-a înnoit în totalitate în ultimii șase ani.

Lucrările au fost realizate de Simion Tehnoconstruct, firma botoșăneană care reușește să termine în avans toate proiectele de construcții contractate.

Recepția finală s-a desfășurat marți, 20 iunie, în prezența reprezentanților Companiei Naționale de Investiții, Inspectoratului de Stat în Construcții, Inspectoratului pentru Situații de Urgență, reprezentanților firmei de construcții și a tuturor factorilor implicați.

La finalul verificărilor au fost semnate actele care atestă faptul că obiectivul îndeplinește și respectă toate cerințele actuale în materie de structură, funcționalitate și siguranță.

Costurile proiectului au fost de 7,7 milioane de lei

Sala de sport face parte din proiectul de suflet al primarului Vasile Berariu, care pune bazele unui campus școlar rural, primul de acest fel din județul Suceava, campus ce reunește noul obiectiv alături de altele precum școala, grădinița, terenul de sport și centrul educațional (afterschool) într-un spațiu în care sunt disponibile toate structurile de învățământ.

Primarul Vasile Berariu și-a exprimat bucuria și satisfacția materializării proiectului, subliniind seriozitatea și ritumul de lucru susținut al prestatorului Simion Tehnoconstruct, care în aproximativ șapte luni, din cele 10 și jumătate stipulate în contract, a predat la cheie sala de sport.

În egală măsură, edilul comunei Boroaia a apreciat calitatea execuției lucrărilor, care se observă în toate spațiile sălii de sport.

Acesta este cel de-al treilea proiect finalizat al Companiei Naționale de Investiții în zona Fălticeni, după cele de la Brăiești și Dolhești.

Valoarea investiției se ridică la 7,7 milioane de lei, dintre care 7,5 milioane reprezintă finanțare alocată prin CNI, în timp ce aportul financiar al Primăriei Comunei Boroaia se ridică la 250.000 de lei, fonduri alocate pentru utilități (apă, energie și canalizare).

Sala de sport este pentru toată comunitatea

De noua sală de sport se vor bucura elevii și profesorii Școlii Gimnaziale „Vasile Tomegea”.

Aici își vor putea desfășura, în cele mai bune condiții, orele de educație fizică și sport, dar și organiza competiții interșcolare sau locale.

Primarul comunei Boroaia a precizat faptul că sala de sport este destinată nu doar sistemului educațional, ci și restului comunității. Aici vor putea practica sporturile de masă toți cei care doresc
să facă mișcare pentru sănătate și plăcere.

Inaugurarea obiectivului va avea loc la începutul lunii septembrie, la debutul anului școlar 2023-2024, iar autoritățile locale se gândesc la un eveniment de lansare oficială.

Tribune cu 180 de locuri și dotări de ultimă generație

Sala de sport dispune de tot ce poate fi mai bun la ora actuală.

Obiectivul este dotat cu o suprafața de joc aderentă și rezistență la șocuri și uzură, suprafață care permite practicare unor sporturi precum fotbal, volei, baschet, handbal și badminton.

Panourile pentru baschet sunt acționate electric, retractabile, și pot fi pliate pe plafonul sălii. Tribuna, ce oferă un spațiu vizual amplu, dispune de trei rânduri și 180 de locuri.

La parterul și etajul sălii se află camerele cu sisteme care furnizează aer condiționat sau cald, sistemele de supraveghere video și alarmare în caz de incendiu.

Sala de sport beneficiază de patru vestiare pentru copii, două pentru fete și două pentru băieți, realizate cu sisteme diferite, camera pentru profesori, cameră pentru material didactic, dușuri și grupuri sanitare.

În următoarea perioadă, Primăria Comunei Boroaia va aloca fondurile necesare pentru lucrările de amenajare exterioare, unde vor fi realizate scuaruri, spații verzi, alei pietonale și locuri de parcare, pe lângă cele 10 existente în proiectul sălii.

Obiectivul este dotat și cu rezervor cu apă și opt hidranți cu debit ridicat, destinați utilizării în caz de incendiu.

ȘTIRI