Consumul de alcool și șofatul sunt incompatibile. S-a convins de asta și un bărbat din Comuna Fântâna Mare care este autor al unui accident, dar în același timp și victima acestuia. El conducea, la orele amiezii, pe Drumul Comunal 11, un autoturism Ford Focus pe care l-a scăpat de sub control.
Șoferul a pierdut direcția de mers, intrând într-un șanț de pe partea partea, pe sensul său de mers.
Mașina s-a oprit într-un cap de pod, iar în urma impactului cu elementele din beton șoferul s-a rănit.
El a fost transportat cu ambulanța la Spitalul Municipal Fălticeni.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 1,44 mg/l în aerul expirat. La unitate medicală și i s-au prelevat mostre de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
Autorul și, în același timp, victima accidentului avea o îmbibație alcoolică de patru ori peste limita admisă. S-a stabilit că șoferul avea o concentrație de alcool în sânge de 3,34 mg/l. Valoarea, prevăzută de lege, care se încadrează la infracțiune este de 0,80 mg/l alcool pur în sânge.
Oamenii legii au întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de ”vătămare corporală din culpă” și „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului”.