Tranzacție importantă în mediul de afaceri. Compania Tehnoworld, cu sediul în comuna Baia, este preluată, oficial, de Romcim. Tranzacția are avizului Consiliului Concurenței.
Producătorul de ciment, ce face parte din grupul irlandez CRH, deţine şi operează două fabrici de ciment, la Medgidia şi Hoghiz, o staţie de măcinare la Târgu-Jiu, precum şi o reţea de terminale de ciment, cariere, balastiere, depozite de agregate, staţii de betoane, staţii producătoare de elemente prefabricate de beton.
Tehnoworld este de peste 20 de ani pe piață, fiind unul dintre cei mai importanți producători de țevi din material plastic din România.
Fabrica este operațională din anul 2003, unitatea fiind specializată în producția de țevi de polietilenă de înaltă densitate (HDPE), polipropilenă (PP) și PVC-U în România.
La ora actuală este una dintre cele mai moderne și eficiente unități de producție de țevi din Europa.
Unitatea se întinde pe 96.000 de metri pătrați, din care 78.500 sunt platforme de depozitare. Fabrica dispune de patru hale de ultimă generație, fiecare cu o suprafață de aproximativ 9.500 m2, dotate cu tehnologie de ultimă oră pentru un flux continuu de producție.
În cadrul fabricii Tehnoworld există și un laborator de calitate autorizat de către Oficiul General de Stat al Construcțiilor.
Tehnoworld avea la finele anului 2003 un număr de 12 angajați și o cifră de afaceri de 12,7 milioane de lei. Profitul net se ridica la 227.000 de lei, potrivit datelor afișate de listafirme.ro.
Compania are astăzi 233 de angajați.
Cifra de afaceri înregistrată anul trecut este de peste 434 milioane de lei, iar profitul net de 45,5 milioane de lei.
Foto: Tehnoworld