România depășește pragul de 500 de decese provocate de noul coronavirusActualitate

România depășește pragul de 500 de decese provocate de noul coronavirus

       Accesări: 359

În această dimineață Grupul de Comunicare Strategică a comunicat alte 9 decese provocate pe teritoriul României de noul coronavirus.

Astfel, numărul deceselor a ajuns la 507.

Cele mai multe decese sunt înregistrate în: Suceava – 94, Hunedoara – 48, Arad – 44, București – 39.

A fost confirmat și primul deces al unui medic, în urma infectării cu COVID-19.

Este vorba despre un medic din județul Constanța.

Bărbatul, în vârstă de 62 de ani a fost medic cu specialitatea medicină internă în cadrul Spitalului Județean de Urgență Constanța, până în data de 6 aprilie 2020, când a demisionat.

În data de 7 aprilie a debutat simptomatologia COVID 19, iar în data de 8 aprilie 2020 a fost internat în Spitalul Clinic de Boli Infecțioase Constanța, acolo unde a și fost confirmat pozitiv în aceeași zi.

În 11 aprilie 2020, după ce stare de sănătate s-a agravat, a fost transferat la Institutul Național de Boli Infecțioase Matei Balș unde a decedat în data de 21 aprilie 2020.

ȘTIRI