Rezultate Bacalaureat 2022. Singura medie de 10 este la Colegiul „Nicu Gane”. Promovabilitatea în FălticeniEducație

Rezultate Bacalaureat 2022. Singura medie de 10 este la Colegiul „Nicu Gane”. Promovabilitatea în Fălticeni

       Accesări: 4819

Zi cu emoții pentru absolvenții de liceu. Luni, 27 iunie, au fost afișate rezultatele la Bacalaureat, atât pe platforma edu.ro, cât și la avizierele unităților de învățământ. Probele scrise ale sesiunii de vară s-au încheiat săptămâna trecută.

650 de absolvenți au susținut examenul de maturitate la cele trei colegii din municipiul Fălticeni.

Aceștia au aflat astăzi dacă au promovat examenul de maturitate.

Rezultatele au fost publicate în format anonimizat, ceea ce înseamnă că pe platforma dedicată apar coduri în dreptul cărora vor fi afișate notele și mediile.

Fiecare candidat a primit anterior un cod specific.

Începând cu ora 12:00 și până la ora 18:00, candidații nemulțumiți de note pot depune contestații, inclusiv prin mijloace electronice. Soluționarea contestațiilor va fi făcută între 28 și 30 iunie, iar pe 1 iulie se vor afișa rezultatele finale la Bacalaureat.

Candidații care nu au obținut media de trecere la prima sesiune de Bacalaureat se pot înscrie la cea de-a doua sesiune, care se va desfășura în luna august.

Minim media 6 pentru calificativul „Admis”

Examenul de Bacalaureat a început pe 6 iunie cu evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română. Probele orale au continuat cu evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă, evaluarea competențelor digitale și evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională.

La Bacalaureat au avut loc trei probe scrise, astfel că vor exista trei note.

Pentru obținerea calificativului „Admis”, elevii trebuie să obțină minim media 6.

Probele scrise s-au desfășurat între de 20 și 23 iunie 2022.

Absolvenții de liceu află primele rezultate ale examenului de Bacalaureat sesiunea de vară, luni, 27 iunie.

Rezultatele la colegiile din municipiul Fălticeni

Anul acesta, înainte de contestații, este o singură medie de 10 în Fălticeni.

Media aparține elevei olimpice Simina Buculei de la Colegiul Național „Nicu Gane” (profilul filologie), care este și șefă de promoție.

În județul Suceava mai sunt alte șase medii de 10, înainte de contestații. Două sunt la Colegiul Național „Eudoxiu Hurmuzachi” din Rădăuți și câte una la Colegiile „Ștefan cel Mare”, „Petru Rareș”, „Mihai Eminescu” din Suceava, respectiv Colegiul „Alexandru cel Bun” din Gura Humorului.

La celelalte două colegii din Fălticeni, cea mai mare medie este 9,68 la Colegiul „Vasile Lovinescu” și 9,65 la Colegiul Tehnic „Mihai Băcescu”.

Mai mulți elevi de la cele trei colegii au obținut note de 10 la discipline de examen precum matematică, istorie, limba română, geografie, anatomie și logică. Mai precis, sunt 33 de note de 10, la Bacalaureatul de anul acesta.

În ceea ce privește promovabilitatea, tot la nivel municipal, ea este de 75,84%, mai ridicată decât anul trecut.

Procentele arată astfel:

  • Colegiul Național „Nicu Gane” – 98,26%
  • Colegiul Tehnic „Mihai Băcescu” – 70,34%
  • Colegiul „Vasile Lovinescu” – 58,94%

Prezența la examen este de peste 98%.

Rezultatele complete de la Colegiul Tehnic „Mihai Băcescu”

Cele mai mari 5 medii

  • 9,65
  • 9,58
  • 9,56
  • 9,45
  • 9,43
  • 185 de elevi au primit calificativul „Admis”
  • 78 de elevi au primit calificativul „Respins”
  • 3 elevi nu s-au prezentat la examen
Colegiul Tehnic „Mihai Băcescu”PromovabilitatePrezență
266 elevi70,34%98,5%

Rezultatele complete de la Colegiul Național „Nicu Gane”

Cele mai mari 5 medii

  • 10
  • 9,78
  • 9,78
  • 9,76
  • 9,75
  • 227 de elevi au primit calificativul „Admis”
  • 4 elevi au primit calificativul „Respins” (2 elevi sunt din seriile anterioare)
Colegiul Național „Nicu Gane”PromovabilitatePrezență
231 elevi98,26%100%

Rezultatele complete de la Colegiul „Vasile Lovinescu”

Cele mai mari 5 medii

  • 9,68
  • 9,58
  • 9,33
  • 9,21
  • 8,95
  • 89 de elevi au primit calificativul „Admis”
  • 61 de elevi au primit calificativul „Respins”
  • 1 elev nu s-a prezentat
Colegiul „Vasile Lovinescu”PromovabilitatePrezență
151 elevi58,94%99%

Sesiunea din toamnă

Candidații care nu promovează examenul de Bacalaureat, în sesiunea de vară, se pot înscrie în sesiunea de toamnă, când probele scrise vor fi susținute înaintea celor orale.

Înscrierile pentru sesiunea de toamnă se vor face în perioada 18 – 25 iulie.

Probele scrise vor avea loc între 16 și 19 august.

Rezultatele vor fi afișate pe 31 august.

Topul mediilor de la Bacalaureat

NumărUnitate Media
1Colegiul Național „Nicu Gane”10
2Colegiul Național „Nicu Gane”9,78
3Colegiul Național „Nicu Gane”9,78
4Colegiul Național „Nicu Gane”9,76
5Colegiul Național „Nicu Gane”9,75
6Colegiul „Vasile Lovinescu”9,68
7Colegiul Tehnic „Mihai Băcescu”9,65
8Colegiul „Vasile Lovinescu”9,58
9Colegiul Tehnic „Mihai Băcescu”9,58
10Colegiul Tehnic „Mihai Băcescu”9,56

ȘTIRI