Autorităţile iau în calcul redeschiderea şcolilor, însă doar după vaccinarea persoanelor vulnerabile.
În cadrul unei emisiuni tv, medicul Valeriu Gheorghiță, președintele Comitetului Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19, a lăsat să se înţeleagă că şcolile s-ar putea redeschide în siguranță la începutul lunii aprilie.
Pentru ca şcolile să se redeschidă, în condiţiile în care cei mai mulţi copii sunt asimtomatici în cazul infecţiei COVID-19, este necesară vaccinarea profesorilor și a persoanelor vârstnice.
„În faza a doua de vaccinare intră profesorii și populația în vârstă. Asta înseamnă că am putea redeschide școala în siguranță la sfârșitul lui martie – începutul lui aprilie când începem etapa a treia de vaccinare. Atunci am fi terminat etapa a doua pentru categoriile vulnerabile”, a declarat Valeriu Gheorghiță.
Recent, secretarul de stat responsabil cu învățământul preuniversitar, Sorin Ion, a spus că speră ca în cel de-al doilea semestru al anului școlar 2020-2021 să fie posibilă revenirea elevilor în sălile de clasă, dacă ”lucrurile” în privința pandemiei de coronavirus se vor îndrepta.