Reuniune la vârf, între demnitari, lideri de partide și șefi ai administrațiilor publice. Conducerile PNL și USR-PLUS Suceava s-au întrunit joi pentru o primă discuție legată de dezvoltarea județului. Reprezentanții celor două partide au convenit să conlucreze și să se întâlnească periodic.
În cadrul primei discuții, Gheorghe Flutur a făcut o prezentare a programului de guvernare al administrației județene Suceava.
La întrunire au participat, din partea PNL, deputatul Angelica Fădor, primarul Ion Lungu și deputatul Ion Bălan, iar din partea USR-PLUS au luat parte Teodora Munteanu (viceprimarul municipiului Suceava), senatorul George Mândruță, deputatul Radu Ciornei și Radu Rey (președinte PLUS Suceava).
Potrivit reprezentanților liberali, prima acțiune comună a parlamentarilor PNL și USR PLUS Suceava, împreună cu președintele PNL Suceava, Gheorghe Flutur, și conducerea USR-PLUS Suceava.
Aceștia vor avea o discuție privind bugetul pe 2021 cu ministrul Transporturilor și Infrastructurii, Cătălin Drula, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Cristian Ghinea, și ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare.
Tema principală va fi includerea în bugetul de anul acesta a construcției autostrăzilor care vor lega județul Suceava de Capitală (A7) și Ardeal (Autostrada Nordului), precum și a celorlalte lucrări de infrastructură importante.
Președintele Gheorghe Flutur anunță că astăzi va avea loc întâlnirea cu primarii localităților prin care urmează să treacă autostrada A7.
La întrunire vor mai participa reprezentații CNAIR și cei ai celorlalte instituții implicate în acest proiect de anvergură.