Etapa de sâmbătă, 24 octombrie 2020, a programat derbiul dintre Bucovina Rădăuți și Șomuz Fălticeni.
Partida a început în nota de dominare a Rădăuțiului, care a deschis scorul prin Ionuț Plămadă, în minutul 13, apoi echipa gazdă a avut șansa dublării avantajului.
Elanul gazdelor s-a stins treptat, la mijlocul primei reprize, iar Șomuz a început să controleze jocul. Cătălin Tutuța, Christ Aflana, Njindja Wilfred și căpitanul Eduar Julei au pus la încercare apărarea rădăuțenilor.
Golul egalizator a venit de la Eduard Julei, în minutul 40, care a finalizat din zona punctului cu var, după ce a întors patru jucători care încercau să blocheze centrarea perfecă primită de la camerunezul Njindja.
Șomuz a început perfect repriza secundă. În minutul 51, Cătălin Tutuța a dus în avantaj echipa pregătită de profesorul Daniel Stoica, trimițând în poarta lui Ionuț Puianu mingea respinsă în față de acesta, după un șut în diagonală din marginea careului de 16 metri al lui Eduard Julei.
Cu un gol în avantaj, fălticenenii au avut apoi trei mari ocazii de gol care puteau aduce toate cele trei puncte la Fălticeni.
Jocul a căpătat accente dramatice în ultimele 20 de minute, după ce arbitrul Robert Ciorbea l-a eliminat de la gazde pe atacantul Stoian (cumul de cartonașe galbene).
Din acel moment spritele s-au inflamat, iar Eduard Julei a văzut la rândul său cartonașul roșu, după o altercație în marginea terenului cu un apărător al Rădăuțiului. Situația putea fi evitată dacă tușierul Boncz Gabriel nu ar fi semnalizat eronat o minge în afara terenului la pătrunderea lui Julei. După alte 3 minute a văzut cartonașul roșu și camerunezul Christ Afalna, pentru că ar fi lovit cu talpa pe tibie un adversar.
Situația creată în urma celor două eliminări din echipa Fălticeniului, a relansat jocul. Gazdele au reușit în cele din urmă să egaleze, în minutul 85, prin antrenorul – jucător Iulian Ionesi, care a reușit să trimită mingea cu capul în poarta Șomuzului, după un corner.
Repriza a avut parte de 7 minute de prelungire, iar fluierul final a consfințit un rezultat echitabil, având în vedere desfășurarea jocului.
Pe lângă cele trei eliminări, brigada brașoveană a acordat 12 cartonașe galbene (7 echipei din Rădăuți, respectiv 5 cartonașe Fălticeniului),
În urma acestui rezultat, cele două echipe își păstrează pozițiile în clasament: locul 2 Șomuz, locul 3 Bucovina.
De remiza din derbiul sucevean a profitat Știința Miroslava, care a câștigat fără emoții în fața unei echipe din coada clasamentului, distanțându-se la două puncte în fața Fălticeniului.
„Din punct de vedere sportiv, a fost un meci de uzură, un joc care nu mă așteptam să fie așa de greu. Îi felicit pe cei de la Rădăuți, pentru că au făcut un grup frumos, sper să facă același joc și la Suceava, dacă vor juca. Obiectivele Fălticeniului rămân în contunuare aceleași, să ne clasăm în primele două echipe, să putem participa la barajul de promovare din luna mai.
La Fălticeni avem un sprijin necondiționat din partea Primăriei. Pot să spun că mi-a fost greu să întâlnesc oameni ca la Fălticeni. Sigur vom avea întăriri și sigur vom arăta altfel în returul campionatului. Rezultatul de astăzi este echitabil. Chiar dacă noi am avut, înainte de cele două eliminări, trei ocazii clare pe care trebuia să le fructificăm, mă mulțumesc cu 2-2 pentru că în ultimele minute a avut și Rădăuțiul două ocazii mari de gol„, a declarat, la finalul partidei, antrenorul Daniel Stoica.
Bucovina Rădăuți – Șomuz Fălticeni 2-2 (1-1)
Marcatori: Ionuț Plămadă (13), Iulian Ionesi (85) / Eduard Julei (40), Cătălin Tutuța (51)
Bucovina: Puianu I. – Antonesei F. (57 Coroamă C.), Florescu A. (76 Ionesi I.), Chirilescu V., Coajă A., Bejenar D. (90 Vatamaniuc V.), Dănilă V., Plămadă I. (cpt), Stroe A. (57 Ciobanu E.), Ciobanu R., Stoian I. Rezerve neutilizate: Butnariu C., Irimescu A., Pitic A., Ciobanu E., Nistor M., Puha M. Antrenori: Iulian Ionesi, Lup Marius.
Șomuz: Chindriș C. – Forisz B., Toukam S., Dohotaru I. (90 Micloș A.), Toader D., Njindja W., Robciuc F., Afalna C., Julei E. (cpt.), Tutuța C. (79 Zapata A. – 90 Cosovan A.) , Ursu C. (46 Padovei V.). Rezerve neutilizate: Pascal A., Păiuș D., Ailenei F., Bady Jean F. Antrenori: Daniel Stoica , Adrian Levițchi.
Jucători eliminați: Stoian I. (72 – cumul cartonașe galbene) / Julei E. (78), Aflana C.(81)
Jucători avertizați: Stroe A., Stoian I. (2g), Plămadă I., Butnariu C., Ciobanu R., Ciobanu E. / Dohotaru I., Tutuța C., Njindja W., Chindriș C., Covăsan A.
Arbitri: A. Ciorbea Robert (Brașov), A1. Șchiopeț Claudiu (Brașov), A2. Boncz Gabriel (Făgăraș – BV.).
Observatori: Popa Ionel (Pașcani), Moraru Florentin Vasile (Vaslui).
GALERIE VIDEO
Rezultatele etapei a 7-a:
CSM Pașcani – Dante Botoșani 0-3
Știința Miroslava – Bradu Borca 3-0
Ceahlăul Piatra Neamț – Hușana Huși 3-0
Bucovina Rădăuți – Șomuz Fălticeni 2-2
Foresta Suceava – Sporting Vaslui nu s-a disputat. Foresta are 12 jucători și 2 antrenori infectați cu noul coronavirus. Meciul a fost reprogramat pe data de 4 noiembrie.
Clasament:
1 | Știința Miroslava | 7 | 5 | 1 | 1 | 16 – 6 (10) | 16 |
2 | Șomuz Fălticeni | 7 | 4 | 2 | 1 | 12 – 7 (5) | 14 |
3 | Bucovina Rădăuți | 6 | 4 | 1 | 1 | 16 – 6 (10) | 13 |
4 | CSM Ceahlăul Piatra Neamț | 7 | 4 | 0 | 3 | 9 – 7 (2) | 12 |
5 | Hușana Huși | 7 | 4 | 0 | 3 | 10 – 8 (2) | 12 |
6 | Foresta Suceava | 5 | 3 | 0 | 2 | 10 – 6 (4) | 9 |
7 | Sporting Juniorul Vaslui | 6 | 3 | 0 | 3 | 8 – 5 (3) | 9 |
8 | Dante Botoşani | 7 | 2 | 0 | 5 | 8 – 14 (-6) | 6 |
9 | Bradu Borca | 7 | 1 | 1 | 5 | 6 – 18 (-12) | 4 |
10 | CSM Pașcani | 7 | 0 | 1 | 6 | 2 – 20 (-18) | 1 |