Recomandările Poliției Rutiere pentru reducerea riscului rutier pe vreme rea. Ce sunt sfătuiți să facă șoferiiActualitate

Recomandările Poliției Rutiere pentru reducerea riscului rutier pe vreme rea. Ce sunt sfătuiți să facă șoferii

       Accesări: 362

Iarna s-a instalat la început de aprilie. Pe mai multe drumuri din județul Suceava se circulă cu dificultate, iar pe altele circulația este închisă. Zona Fălticeni este sub Cod roșu de viscol și ninsori abundente. În această perioadă este recomandat să fie evitate deplasările cu mașina.

Pentru reducerea riscului rutier, polițiștii vin cu o serie de recomandări.

Conducătorii auto să aibă în atenție condiţiile meteorologice atunci când pornesc la drum și să reducă semnificativ viteza când sunt precipitații, iar carosabilul este umed sau acoperit de zăpadă, gheață sau polei.

Administrația Națională de Meteorologie a emis avertizări de Portocaliu și Roșu de viscol, ninsori abundente și strat consistent de zăpadă, până astăzi, 6 aprilie, ora 14:00.

În condiţiile producerii unor fenomene meteo ce pot afecta siguranţa circulaţiei rutiere, vă sfătuim să adoptați o manieră prudentă de conducere şi să evitați orice manevră riscantă, asigurându-vă constant, pe tot parcursul traseului.

Înainte de a pleca la drum, informaţi-vă cu privire la condiţiile meteo din zonele în care urmează să vă deplasaţi şi echipaţi-vă maşina corespunzător, cu anvelopele de iarnă, chiar lanțuri dacă situația o impune!

Sporiţi atenţia la intrările şi ieşirile de pe poduri sau la încrucişările cu autovehiculele cu gabarit mare şi evitaţi oprirea sau staţionarea în dreptul copacilor de pe marginea drumurilor, pe care vântul puternic îi poate rupe.

În condiții de trafic intens, șoferii trebuie să-și păstreze calmul, să respecte toate regulile de circulație şi să nu blocheze intersecţiile.

Este recomandat ca aceștia să nu angajeze în depăşirea coloanelor de autovehicule.

În situaţia în care vizibilitatea în oglinzile autovehiculului este redusă din cauza ninsorii, folosirea luminilor de către toţi conducători auto reduce riscul producerii unor accidente rutiere.

Curăţaţi farurile şi blocurile de semnalizare şi folosiţi corespunzător instalaţia de ventilaţie – climatizare!

Polițiștii în sfătuiesc pe șoferi să conducă în mod responsabil, cu multă atenție!

ȘTIRI