Razie nocturnă desfășurată în Fălticeni. Controale rutiere, la săli de jocuri și terase. Polițiștii au dat zeci de amenziLocal

Razie nocturnă desfășurată în Fălticeni. Controale rutiere, la săli de jocuri și terase. Polițiștii au dat zeci de amenzi

       Accesări: 1561

Continuă acțiunile inopinate ale oamenilor legii. După ce în urmă cu câteva zile au desfășurat ample controale pe timp de zi și seară, recent polițiștii au organizat altă razie de amploare la nivelul municipiului Fălticeni. Obiectivul rămâne același: creșterea gradului de siguranță publică și prevenirea faptelor de natură infracțională.

Acțiunea aparține Poliției Municipiului Fălticeni și a implicat efective sportive.

Alături de agenții și ofițerii unității au fost implicați lucrători de la Secțiile de Poliție Rurală arondate și jandarmi din cadrul IJJ Suceava.

Razia în sistem integrat s-a desfășurat sâmbătă spre duminică, 20/21 ianuarie, între orele 22:00 și 02:00, printre zonele vizate fiind și centrul orașului.

Concepția de acțiune a fost una preventiv-reactivă și s-a acționat pentru asigurarea ordinii și liniștii publice și siguranței cetățeanului, pentru combaterea faptelor de natură judiciară, descoperirea autorilor și tragerea la răspundere penală pentru faptele săvârșite.

Dispozitivul constituit a avut ca principal scop asigurarea ordinii și liniștii publice în zona parcurilor, teraselor, magazinelor cu program non-stop, sălilor de jocuri de noroc, precum și pe linia prevenirii faptelor cu violență comise în proximitatea acestora și, implicit, generarea unui sentiment de siguranță în segmentul stradal.

Polițiștii au avut în vedere prevenirea și combaterea faptelor penale și contravenționale la regimul rutier și generarea unui sentiment de siguranță participanților la traficul rutier.

În cadrul raziei au fost aplicate 38 de sancțiuni contravenționale în valoare de peste 8.000 de lei.

Polițiștii au fost legitimat în cadrul raziei integrate peste 100 de persoane și au fost efectuate 53 de testări cu aparatele din dotare pentru identificarea șoferilor care consumă alcool sau droguri și pun în pericol siguranța rutieră.

Cu ocazia acestor controale au fost retrase patru certificate de înmatriculare ale unor autovehicule aflate în tranzit.

ȘTIRI