Accesări: 20

Oamenii legii au ieșit în stradă. Efective sporite de agenți din cadrul Poliției Municipiului Fălticeni au participat la o razie de amploare în localitate. Acțiunea s-a desfășurat vinerea trecută, scopul fiind prevenirea faptelor antisociale, creșterea gradului de siguranță rutieră și creșterea gradului de siguranță publică a cetățeanului.

Polițiștii au fost sprijiniți în cadrul raziei de către colegii de la IPJ Suceava și din cadrul Jandarmeriei Suceava.

Echipele mixte au acționat integrat, în mai multe zone ale municipiului, în două rânduri, între orele 06.00 – 12.00 şi 17.00 – 20.00.

La razie au participat 22 poliţişti din cadrul Poliției Municipiului Fălticeni, dar și frorțe suplimentare din cadrul IPJ Suceava și lucrători de jandarmi, acționându-se în sistem integrat.

Oamenii legii au dat amenzi cu duiumul.

În cadrul raziei au fost aplicate 112 sancțiuni contravenționale în valoare de peste 37.000 lei.

18 amenzi, în valoare de 2.900 de lei, au fost date sancționarea faptelor din zona ordinii și liniștii publice.

Cele mai multe sancțiuni au fost aplicate la regimul rutier. 94 de amenzi au fost aplicate în câteva ore, valoarea acestora ridicându-se la aproximativ 35.000 de lei.

În cadrul aceleiași razii au fost suspendate opt permise de conducere.

Polițiștii Biroului Rutier au retras un set de plăcuțe de înmatriculare și au reținut patru certificate de înmatriculare.

ȘTIRI