Accesări: 1146

Se înregistrează tot mai puține cazuri de coronavirus. Cu o singură excepție, scenariul care predomină în localitățile din zona Fălticeni este cel verde. În acest sector a reintrat Comuna Rădășeni, după 14 zile de restricții.

Chiar din prima zi a aplicării măsurilor, rata de infecție a scăzut sub 1,5 la mia de locuitori.

Localitatea, ce are în componență satele Rădășeni, Lămășeni și Pocoleni, a intrat în scenariul galben pe 26 martie, dar începând cu prima zi de restricții cazurile de infecție au început să scadă și incidența a coincis cu scenariul verde.

La data ridicării restricțiilor, 9 aprilie, Comuna Rădășeni era deja la cota 0 în privința cazurilor de infecție cu noul coronavirus.

Scenariul galben la Vadu Moldovei

Comuna Vadu Moldovei va intra de pe 11 aprilie în scenariul galben.

Rata de infecție a ajuns la 1,77, iar membrii CJSU Suceava au decis aplicarea setului de măsuri specifice incidenţei între 1,5 și 3/1000 de locuitori.

Restricțiile sunt în vigoare până la 24 aprilie, ora 24.00.

Anul trecut, în luna noiembrie, Comuna Vadu Moldovei intrase în scenariul roșu, iar în decembrie regresa în scenariul galben. Localitatea s-a aflat în aceeași situație, scenariu galben, și în luna ianuarie din acest an.

Două localități cu incidență zero. Scad cazurile de infecție în Fălticeni

Potrivit datelor furnizate de DSP Suceava, la data de 10 aprilie în zona Fălticeni sunt 20 de localități în scenariul verde.

În două comune, Rădășeni și Râșca, nu se înregistrează niciun caz de infecție.

Cele mai mici incidențe raportate la mia de locuitori sunt în comunele Baia, Cornu Luncii, Dolhești, Horodniceni și Preutești.

Municipiul Fălticeni are la data de 10 aprilie mai puțin de 30 de cazuri active de coronavirus. Rata de infecție este de 0,77 la mia de locuitori.

Singurele localități cu incidența între 1 și 1,5 sunt comunele Boroaia și Fântâna Mare.

Rata de infecție pe zona Fălticeni este 0,57.

10 aprilie 2021
LocalitateRata de infecție
Fălticeni0,77
Baia0,13
Bogdănești0,73
Boroaia1,05
Bunești0,73
Cornu Luncii0,13
Dolhasca0,70
Dolhești0,27
Drăgușeni0,40
Fântâna Mare1,16
Forăști0,45
Hârtop0,75
Horodniceni0,28
Liteni0,68
Mălini0,51
Preutești0,28
Rădășeni0,00
Râșca0,00
Slatina0,35
Vadu Moldovei1,77
Vulturești0,84
Zona Fălticeni0,57

ȘTIRI