Duminică au fost aleși deputații și senatorii pentru următorii patru ani. Peste 26.000 de fălticeneni au fost așteptați la urne pe 6 decembrie, cu ocazia alegerilor parlamentare, în cele 20 de secții de votare din municipiu. Aproape o treime dintre alegătorii cu drept de vot și l-au exercitat, rezultatele finale ale scrutinului fiind date publicității în cursul zilei de luni.
PSD păstrează primul loc
PSD rămâne pe primul loc în opțiunile de vot ale fălticenenilor.
La două luni de la câștigarea alegerilor locale, PSD și-a adjudecat victoria și în alegerile parlamentare. Social-democrații au obținut peste 30% din sufragii la Camera Deputaților și Senat, comparativ cu alegerile din 27 septembrie când au încheiat scrutin cu aproximativ 70% din voturile valabil exprimate.
PSD a obținut 4.847 de voturi la Fălticeni, 2.376 la Camera Deputaților și 2.471 la Senat.
În urma rezultatelor de la aceste alegeri, Ioan Stan are asigurat un nou mandat de patru ani în Senat, cel de-al șaselea, el reușind să devină cel mai longeviv demnitar sucevean în Parlamentul României.
Demnitarul are la activ patru mandate deputat și unul de senator. Ioan Stan a obținut primul mandat în anul 2.000.
PNL crește în opțiunile de vot
PNL s-a clasat pe locul al doilea la Camera Deputaților cu 19,6%, și pe locul al treilea la Senat, în opțiunile de vot ale fălticenenilor, cu 17,6%.
Liberalii au avansat câteva procente de la ultimul scrutin, pe 6 decembrie reușind să obțină în total 2.817 voturi.
USR/PLUS are un senator din Fălticeni
USR/PLUS se află pe doi la Senat cu 22,2% din sufragii și pe locul 3 la Camera Deputaților, cu 17,2%. Comparativ cu alegerile locale, alianța celor două formațiuni politice reușesc o creșterea procentuală de 5-10%.
George Mândruță, candidat la funcția de primar din partea Alianței USR/PLUS, a deschis lista echipei senatoriale la alegerile parlamentare, el reușind să-și atingă obiectivul propus. Mândruță, în prezent consilier local la Fălticeni, și-a asigurat primul mandat de parlamentar în Senat.
USR/PLUS are 2.991 de voturi la Fălticeni, la scrutinul din 6 decembrie, cu 174 mai multe decât PNL.
Surpriza alegerilor este AUR
Partidul AUR a reușit să surclaseze Pro România, PMP și PPU și să acumuleze mai multe voturi și procente decât cele trei partide la un loc.
Noua formațiune politică are parte de o ascensiune importantă în zona Fălticeni, în municipiul reușind să atragă aproximativ 2.000 de voturi.
AUR se află pe locul patru în opțiunile de vot ale fălticenenilor, atât la Senat cât și la Camera Deputaților, cu un peste 12% din sufragii.
10 partide sub pragul electoral
Pro România, PPU, PMP și PER nu au reușit să treacă pragul electoral de 5%. Pe aceeași linie se înscriu și PER, Partidul Verde, PNR, UDMR ȘI PSR.
La alegerile din 6 decembrie 2020 s-au prezentat la urne 7.795 de fălticeneni, din cei 26.503 înscriși pe listele permanente, respectiv 30,44% din alegătorii cu drept de vot.
Prezența la urne, la scrutinul de duminică, a fost cu 16% mai mică decât la alegerile locale din 27 septembrie.
DEPUTAȚI | ||
Partid | Procentaj | Voturi |
PSD | 31,4% | 2.376 |
PNL | 19,6% | 1.483 |
USR/PLUS | 17,2% | 1.303 |
AUR | 12,9% | 978 |
PRO | 4,9% | 372 |
PPU | 3,8% | 289 |
PMP | 2,6% | 198 |
PER | 1,9% | 144 |
SENATORI | ||
Partid | Procentaj | Voturi |
PSD | 32,5% | 2.471 |
USR/PLUS | 22,2% | 1.688 |
PNL | 17,6% | 1.334 |
AUR | 12,2% | 927 |
PPU | 4,8% | 361 |
PRO | 4,1% | 311 |
PMP | 2,4% | 183 |
PER | 2,1% | 158 |