Încă un șantier va „răsări” în viitorul apropiat. Cea mai nouă investiție din municipiul Fălticeni urmează să fie materializată în cartierul Maior Ioan. Este vorba despre Casa Căsătoriilor, spațiul unde vor fi oficiate toate cununiile civile.
Locul va fi unul special din toate punctele de vedere, după cum dă asigurări primarul Cătălin Coman.
Proiectul tehnic al acestui obiectiv este aproape finalizat, iar lucrările vor putea începe în perioada următoare.
Edilul municipiului Fălticeni estimează că proiectarea va fi încheiată spre sfârșitul acestei luni.
Șantierul va fi deschis toamna aceasta, cel mai probabil pe parcursul lunii octombrie.
„Suntem foarte avansați cu proiectul tehnic. Suntem foarte aproape de finalizarea proiectului Casei Căsătoriilor.”, ne-a declarat, în exclusivitate, primarul Cătălin Coman. „Sperăm ca proiectul să fie gata la sfârșitul acestei luni. Imediat vom începe lucrările. Deschidem șantierul 100% în această toamnă.”
Casa Căsătoriilor va funcționa în clădirea fostului Spital de copii, clădire istorică, pe vremuri fiind locuința familiei Tatos.
Aflată într-un stadiu avansat de degradare, imobilul va fi restaurat complet, modernizat și reabilitat în întregime.
Clădirea renovată va păstra integral detaliile de natură estetică. Autoritățile locale intenționează să cosmetizeze și spațiul verde din fața Casei Căsătoriilor (fosta Casă Tatos) în ideea unei alinieri estetice.
Clădirea alipită va fi demolată
Odată cu aceste lucrări va fi demolată construcția lipită de clădirea de patrimoniu, în care au funcționat Laboratorul Epidemiologic, Medicina Muncii, atelierul mecanic al spitalului și sediul Filialei Nevăzătorilor.
Spațiile au fost dezafectate, cu scopul demolării.
Corpul de clădire, alipit de Casa Tatos, se află într-o stare de degradare la fel de avansată ca și imobilul de patrimoniu.
Pe spațiul acestuia vor fi create noi locuri de parcare, dar și un drum de acces dinspre strada Maior Ioan spre Aleea Trandafirilor, acesta din urmă urmând să fie amenajat atunci când clădirea Casei Căsătoriilor va fi finalizată.
Investiție de 6 milioane de lei
Proiectul Casa Căsătoriilor va pune în valoare una dintre cele mai frumoase clădiri istorice din Fălticeni.
În completarea acestuia, spațiile verzi din fața clădirii vor fi revizuite. Amenajări peisagistice vor fi efectuate și în spațiile din proximitatea imobilului de patrimoniu.
Proiectul de restaurare, consolidare și modernizare al clădirii de patrimoniu se ridică la 6 milioane de lei.
Primăria Municipiului Fălticeni alocă 1 milion de lei din bugetul local pentru reabilitarea imobilului.
Alte fonduri vor fi alocate pentru achiziția dotărilor și elementelor de decor ce vor înfrumuseța Casa Căsătoriilor.