Muniție de război descoperită din întâmplare. Două proiectile au fost găsite de curând pe raza localităților Slătioara și Boroaia. Ambele obiecte erau neexplodate și aveau peste 100 de ani, acestea provenind din timpul Primului Război Mondial.
Unul dintre elementele de muniție, cel de la Slătioara, a fost găsit marți, 5 aprilie, în timpul unei lucrări de construcție.
Un localnic s-a trezit lângă proprietate cu proiectilul care se afla într-un morman de prundiș, preluat dintr-o zonă cu balast, în timp ce acesta era răsturnat împreună cu pietrișul transportat într-o basculantă.
Proprietarul gospodăriei, unde urma să fie făcută lucrarea, a sunat la 112, anunțând ceea ce s-a întâmplat.
Un echipaj de poliție s-a deplasat la fața locului, apoi au sosit specialiștii pirotehniști din cadrul ISU Suceava.
Aceștia l-au identificat ca fiind un proiectil exploziv, calibrul 100 mm, provenind din Primul Război Mondial.
Un alt obiect neexplodat a fost găsit, miercuri, 6 aprilie, pe raza comunei Boroaia. Echipa pirotehnică a identificat un proiectil perforant, de calibrul 47 mm.
Specialiștii ISU Suceava s-au deplasat la Slătioara și Boroaia cu noua autospecială pirotehnică, acestea fiind, de altfel, primele două intervenții.
Ambele proiectile au fost ridicate și transportate în siguranță, elementele de muniție urmând să fie asanate de pompierii militari pirotehniști.
„Arsenalul” unei autospeciale pirotehnice
Autospeciala pirotehnică dispune un compartiment special pentru transport muniţii neexplodate, aflat în partea din spate a şasiului, şi două compartimente laterale pentru transport mijloace, echipat cu accesorii de distrugere muniţii şi pentru executarea lucrărilor de distrugeri cu ajutorul explozivilor în diferite medii.
Aceste vehicule dispun de echipamente care să permită executarea în siguranţă a misiunilor precum detectoare de metale.
Partea de dotare mai include costum de protecţie pirotehnic pentru personalul specializat, căşti şi veste de protecţie balistică, rucsacuri pentru transportul explozivi.
Compartimentul unde este așezată muniția este unul cu pereți speciali, care asigură protecție ridicată pe durata depozitării temporare a elementelor neexplodate din timpul conflictelor armate.