Asociația Liver Research Club (LIREC) derulează proiectul SARS-CoV-2 ToolBox – program suport pentru asistență medicală comunitară, respectiv, populația vulnerabilă deservită în contextul pandemiei SARS-CoV-2, în judeţul Suceava, ne-a informat Direcţia de Sănătate Publică Suceava.
Proiectul, cu un buget de 145.196 lei, este finanțat prin Programul „În stare de bine”, susținut de Kaufland România și implementat de Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile.
Proiectul urmăreşte creșterea calităţii serviciilor medicale desfășurate de asistenții medicali comunitari prin echipamentele medicale puse la dispoziție acestora (pulsoximetre, genți medicale de urgență); susținerea starii de sănătate a locuitorilor din mediul rural al județului Suceava; asigurarea asistenţei medicale mai sigure și un acces mai facil la echipamente medicale, materialele sanitare și de protecție.
Sunt vizaţi asistenții medicali comunitari din județul Suceava şi 1000 de familii aflate în situații de vulnerabilitate.
Pentru locuitorii aflaţi în stare de vulnerabilitate, cu domiciliul în mediul rural, din 65 localitaţi cu asistenţă medicala comunitară, au fost distribuite, de către asistenţii medicali comunitari, 1000 de pachete conținând materiale de protectie si dezinfectanti.
Asistenţii medicali comunitari au primit materiale de protectie (măşti, mănuşi, viziere), dezinfectanţi (alcool sanitar, gel dezinfectant).
40 asistenţi medicali comunitari vor fi dotaţi cu truse medicale de urgenţă echipate, în valoare de 56 000 lei.
În judeţul Suceava îşi desfăşoară activitatea un număr de 70 asistenţi medicali comunitari şi 5 mediatori sanitari în 68 de localităţi.
Judeţul Suceava este primul judeţ în care asistenţii medicali comunitari au fost dotaţi cu truse medicale de urgenţă.
Trusele vor fi distribuite luni, 17 august 2020.
Liver Research Club (LIREC) este o asociație non-guvernamentală (ONG) formată din persoane interesate de cercetare interdisciplinară în domeniul hepatologie din Cluj-Napoca. Înființat informal în 2016 ca și un cerc științific studențesc, LIREC a devenit în 2019 un ONG ce reunește în prezent cadre didactice ale Universității de Medicină și Farmacie (UMF) “Iuliu Hațieganu” – Clinica Medicală III, medici specialiști și primari ai Institutului Regional de Gastroenterologie-Hepatologie “Prof. Dr. Octavian Fodor” Cluj-Napoca (IRGH), doctoranzi, medici rezidenți și studenți mediciniști.
În urmă cu doi ani, membrii Asociației LIREC, au început o relație de colaborare bilaterală cu 20 de asistente medicale comunitare din județul Suceava în cadrul unui proiect de formare a cadrelor medicale.