Accent pus pe dezvoltare și investiții. Comuna Mălini atrage noi fonduri importante pentru implementarea unui proiect major, cu beneficii atât pentru gospodării, cât și pentru actualii și viitorii agenți economici. Administrația locală are asigurate peste 25 milioane de lei pentru extinderea sistemului de apă potabilă și canalizare în trei sate.
Primarul Petru Nistor precizează că administrația locală a depus acest proiect care prevede rețelei în satele Poiana Mărului, Văleni-Stânișoara și Iesle.
Proiectul amintit are aprobată finanțarea, iar lucrările vor demara în cursul acestui an, după încheierea procedurilor de licitație.
În comuna Mălini există la momentul de față un sistem de alimentare cu apă potabilă și canalizare care deservește satele Mălini, Pâraie și zone din Poiana Mărului, care însumează aproximativ 40 km.
Prin intermediul noului proiect, procentul populației și al agenților economici care se vor putea branșa la cele două categorii de utilități va crește semnificativ, gradul de acoperire urmând să ajungă la 90%.
Singura localitatea turistică din zona Fălticeni primește, astfel, un nou impuls pentru dezvoltare locală și condiții mai bune de trai.
Lucrările vor demara anul acesta
Primarul Petru Nistor subliniază faptul că aprobarea finanțării și implementarea acestui proiect, în valoare totală de 25,46 milioane de lei, nu ar fi fost posibilă fără susținerea senatorului Ioan Stan.
Demersul comun al edilului comunei Mălini și cel al demnitarului PSD s-a concretizat într-un timp relativ scurt, după discuțiile purtate la ministerul de resort.
Investițiile prevăd extinderea sistemului de alimentare cu apă potabilă cu 13 km și cel al sistemului de canalizare cu 11,21 km.
Primarul comunei Mălini precizează că prin intermediul acestui proiect, se vor crea condiții pentru ca rețeaua să poată fi extinsă și pe străzile secundare care nu sunt cuprinse în planul de lucrări.
Ca strategie următoare pe zona de infrastructură locală, edilul Petru Nistor reiterează faptul că Strategia de Dezvoltare Locală prevede ca sistemul de alimentare cu apă să fie extins în toată comuna, astfel încât toată populația comunei să beneficieze de cele două servicii.
Noul sistem de apă potabilă va fi branșat la un cămin de vane din cadrul sistemului existent, amplasat în satul Poiana Mărului, iar prin intermediul unei conducte de transport apa va ajunge într-un rezervor de înmagazinare.
Efectele directe ale investiției de peste 25 de milioane sunt creșterea nivelului de trai și a gradului de confort al locuitorilor și creșterea atractivității zonei pentru implementarea de noi activități economice.
În mod firesc, având în vedere specificul comunei Mălini, proiectul vizează creșterea numărului de turiști.
Fondurile alocate acestei investiții vor permite montarea unui număr de 27 de hidranți pentru incendiu, 400 de cămine de branșament, 350 de cămine de racord și 265 de cămine de vizitare.