În urma propunerii făcute de Ministerul Educației, programul pilot „Masa caldă” va fi extins de la 50 la 100 de școli din România.
În acest sens, a fost publicat un proiect de Ordonanță de Urgență care cuprinde și lista școlilor în care elevii vor servi o masă caldă.
Între cele 100 de instituții de învățământ se regăsește și o școală din zona Fălticeni. Este vorba despre Școala Gimnazială Gulia.
Elevii urmează să primească zilnic o masă caldă sau un pachet alimentar, în valoare de 10 lei.
Unul dintre obiectivele acestui program îl reprezintă scăderea abandonului școlar.
Din bugetul estimat al proiectului, de peste 66 de milioane de lei, Școala Gimnazială Gulia ar urma să beneficieze de o alocare în valoare de 525.000 de lei, pentru semestrul al II-lea al anului școlar 2019-2020 și primul semestru al anului școlar 2020-2021.
„Cele 100 de unități de învățământ cu grade de complexitate și particularități educaționale diferite, propuse pentru a fi cuprinse în program sunt dispuse echilibrat la nivel național, în medii rezidențiale diverse – Urban (mare, mic, central, periferic)/ Rural (mare, mic, accesibil, greu accesibil, izolat), și vor avea statut de unități de învățământ pilot, conform prevederilor legale în vigoare, în care se va implementa programul”, se arata în proiectul supus dezbaterii publice.
Programul a fost lansat în urmă cu trei ani, pentru 50 de școli și grădinițe. Din județul Suceava, de acest program beneficiază în prezent elevii Școlii Gimnaziale Moldova Sulița.