Viața este cel mai prețios dar pentru om. Filosofia din spatele acestei afirmații este cea care îl animă pe Bogdan Dumitriu, profesor la Colegiul Tehnic „Mihai Băcescu”. Profesor de fapte bune, mentor și exemplu pentru elevii care au ales să salveze vieți printr-un simplu și nobil gest.
Donarea de sânge este pe cât de importantă, pe atât de benefică, atât pentru donator, cât mai ales pentru cel care primește.
Și pentru că mai fericit este a dărui, decât a primi, tinerii de la colegiul fălticenean au fost îndemnați să privească dincolo de partea medicală și să înțeleagă faptul că gesturile pornite din suflet sunt cele care se înveșnicesc.
Prin puterea exemplului personal, Bogdan Dumitriu a reușit să inițieze patru campanii de donare de sânge în anul școlar care s-a încheiat în urmă cu câteva zile.
Profesorul de fapte bune a organizat ultima campanie pe 10 iunie 2022, fiind însoțit de voluntarii cu care s-a prezentat la Centrul Județean de Transfuzii Suceava. Nimic nou.
Față de alte dăți, numărul de participanți a fost mai mic, datorită acțiunilor specifice finalului de an școlar și de probele de bacalaureat în desfășurare, dar dorința de bine a fost la fel de intensă ca și în celelalte acțiuni umanitare.
În grupul donatorilor de sânge au intrat Sebastian Postelnicu (clasa a XII-a) și a celor din clasa a XI-a, proaspăt majori, Valentin-Dan Apetroaie, Valentina Agavriloae și Dorin Dumitrache.
Deja la a doua experiență, adolescenții Rareș Cocian, Ștefănel Mihăilă, Denis Aioane, Pavel Cojocaru și Cătălin Bogdan au simțit din nou bucuria binefacerii pentru semenii lor.
Profesorul și omul de bine Bogdan Dumitriu spune că deși Valentina, Dorin și Cătălin nu au putut dona, din cauza unor parametri dați de analizele prealabile, ce necesitau prudență, salutară este însă și temeritatea cu care s-au înrolat în acțiune și dorința de a participa la viitoarea acțiune, cea din septembrie.
Dintre grupul de donatori s-a remarcat Vlad Tenciu din Vadu Moldovei, tânărul care n-a spus nu niciunei campanii de donare de sânge.
Deși sunt în focul examenelor de bac, Vlad, Rareș și Sebastian au dorit să neapărat participarea la donare, chiar dacă profesorul Dumitriu le-a sugerat să se concentreze pe recapitulări finale.
Vlad Tenciu este primul înfăptuitor al „cvadruplei”, iar alături de el, toți participanții și-au exprimat dorința de a-l însoți pe profesorul de fapte bune la acțiunea programată în septembrie, chiar dacă o parte dintre ei vor fi deja absolvenți ai Colegiului Tehnic „Mihai Băcescu”.
Donarea de sânge este ceea ce leagă și mai mult tânăra generație de omul care le insuflă zilnic din tainele informaticii, însă știința binelui rămâne lecția cea mai puternică și prețioasă pentru fiecare dintre ei.
Iar faptul că dorința lor persistă, asta îl face pe Bogdan Dumitriu și pe colegii de la catedră să fie mândri de elevii lor.