Sărbătorile de iarnă generează întotdeauna un noian de fapte bune. Animați de dorința nobilă de a le aduce semenilor un dram de bucurie, profesorii Școlii Gimnaziale Vadu Moldovei au inițiat o acțiune de suflet la final de trimestru. Cadrele didactice au pus mână de la mână și au creat un fond pentru noua campanie umanitară „Daruri pentru bunici”.
Lor li s-au alăturat câțiva părinți ai elevilor, dar și personalul nedidactic din școală.
Cu banii strânși au fost cumpărate aproximativ 200 de kilograme de alimente, fructe, dulciuri și alte bunuri de primă necesitate pentru sărbători.
În cadrul campaniei s-a remarcat Mihaela Amariei, mămică voluntară, care s-a implicat în tot ceea ce privește achiziția alimentelor.
Proiectul caritabil „Daruri pentru bunici”, coordonat de profesoara Alina Sofia, s-a desfășurat joi, 19 decembrie, mesagerii faptelor bune fiind câțiva elevi voluntari.
„Țin să mulțumesc din suflet părinților, elevilor, cadrelor didactice, doamnei director Alina Iacob, consilierului educativ Paula Dulgheriu de la Școala Gimnazială Vadu Moldovei și doamnei Mihaela Amariei care au făcut ca proiectul „Daruri pentru bunici” să prindă contur și să aducă bucurie pe chipul unor bunici și copii deosebiți.”, a declarat coordonatoarea proiectului, profesoara Alina Sofia. „Mă înclin în fața dumneavoastră Și Dumnezeu să vă răsplătească după cum știe El mai bine. Doamne ajută și sărbători binecuvântate cu pace, liniște și iubire.”
Însoțiți de Moș Crăciun, copiii au oferit alimente mai multor bătrâni nevoiași din satele Ciumulești și Vadu Moldovei. Bunicii i-au primit cu bucurie, surpriza produsă de voluntarii Școlii Gimnaziale Vadu Moldovei fiind pe măsură.
Pe lângă alimentele de bază, darurile au inclus și diverse articole de îmbrăcăminte.
Proiectul „Daruri pentru bunici” s-a materializat și cu sprijinul Consiliului Reprezentativ al Părinților de la Școala Gimnazială Vadu Moldovei.
Totul a pornit de la o pildă creștină în care Sfântul Petru arată unui om, ajuns la porțile raiului, care sunt folosințele dărniciei.
Campania umanitară s-a dovedit o lecție de bunătate, din care, cu toții, părinți, profesori și elevi, au rămas cu bucuria și zâmbetele aduse oamenilor singuri, defavorizați sau aflați în suferință.
Într-o lume tot mai bulversată, în care cu ușurință putem să ne îndepărtăm de adevăratele valori umane, acest proiect vine să demonstreze valoarea și importanța dimensiunii social-creștine în viața omului de țară.