Noi orizonturi deschise spre cunoaștere. Profesorii Școlii Gimnaziale „Luca Gavril” au avut parte de experiențe inedite, și, în egală măsură valoroase, odată cu accesarea primului proiect Erasmus+. Unitatea de învățământ din comuna Drăgușeni își propune să aducă un suflu nou și dinamic în actul educațional, pentru ca acesta să fie atractiv, modern și plăcut.
Proiectul lor european se numește „Să facem școala mai prietenoasă!”, un demers care s-a concretizat prin mobilități desfășurate în Spania (Tenerife) și Grecia (Creta), în perioada iulie – octombrie 2024.
Școala Gimnazială „Luca Gavril” va desfășura proiectul, pe care l-a aplicat și câștigat pentru finanțare, până în anul 2027.
„Mobilitățile europene finanțate prin programul Erasmus+ oferă profesorilor oportunitatea de dobândirii de competențe noi, adaptate unei școli moderne.”, a declarat Petrică Munteanu, director școlii din Drăgușeni și coordonator al proiectului. „Aceste mobilități contribuie la îmbunătățirea metodelor de predare, integrarea tehnologiei și promovarea incluziunii sociale. Prin schimbul de bune practici și colaborare internațională, ele sprijină dezvoltarea unui învățământ de calitate, inovativ și accesibil.”
În primul an de proiect, desfășurat în Spania, au avut loc activități educaționale diverse și interactive.
Profesorii români au experimentat tehnici creative de predare a valorilor sociale și de mediu, educație în aer liber, utilizând învățarea bazată pe joc și vânătoarea de comori pentru promovarea de bune practici.
Acestea au fost completate cu tehnici educaționale creative în aer liber, exerciții de echipă și discuții despre pedagogia emoțională și abordări pozitive în educația de mediu.
Profesorii au fost invitați, totodată să facă vizite de studiu la ferme ecologice, ca practici sustenabile pentru elevi din medii vulnerabile. După această formare profesorii participanți au adus îmbunătățiri în educația ecologică și socială prin implementarea unor tehnici creative și a învățării experiențiale.
Metode precum pedagogia emoțională și educația outdoor au contribuit la dezvoltarea valorilor de sustenabilitate și coeziune în rândul elevilor. Activitățile de team building și reflecțiile asupra impactului personal au promovat un climat de clasă bazat pe colaborare și încredere.
Utilizarea excursiilor ecologice și promovarea unui discurs pozitiv despre mediul înconjurător au încurajat abordarea sustenabilă și responsabilă în educație.
Educație non-formală și incluziune socială
Cea de-a doua mobilitate, desfășurată tot în Spania, s-a axat pe activități axate pe educația non-formală și incluziunea socială.
Profesorii au avut pe agendă exerciții de cunoaștere și crearea unui mediu de învățare captivant prin tehnici de educație non-formală.
Prin activități practice și jocuri de rol, au fost promovate empatia și toleranța față de diversitate, cadrele didactice ale școlii din comuna Drăgușeni fiind invitați să aplice metode non-verbale pentru încurajarea autoexprimării emoțiilor și conectării sociale.
Un punct de atracție s-a dovedit vizita la una dintre fermele de permacultură, explorând legătura dintre această activitate și incluziunea socială.
Formarea i-a ajutat pe profesorii participanți sa încorporeze metode de educație non-formală pentru crearea unui mediu incluziv și empatic. Activitățile bazate pe jocuri de rol și reflecțiile asupra diversității au stimulat toleranța și cooperarea în rândul elevilor.
Comunicarea afectivă și tehnicile de construire ale încrederii au promovat relații profesor-elev mai deschise. Discuțiile despre migrație și stereotipuri au îmbunătățit capacitatea profesorilor de a lucra cu elevii din medii dezavantajate, oferind abordări mai empatice și incluzivă.
Competențe dezvoltate în educația digitală
Cea de-a treia mobilitate s-a desfășurat în Grecia, orașul Heraklion, capitala insulei Creta.
Opt cadre didactice și-au îmbunătățit competențele digitale, iar exemplele de bună practică, realizate la curs, pe baza informațiilor clare și concise, vor permite profesorilor Școlii Gimnaziale „Luca Gavril” din Drăgușeni să creeze materiale utile pentru lecții.
Întâlnirile din proiect au fost dedicate utilizării instrumentelor digitale în educație.
Discuțiile despre pedagogia digitală, prezentări ale instrumentele Google pentru gestionarea claselor, explorarea jocurilor digitale ca instrumente de predare și crearea scenariilor de joc.
A doua zi a inclus activități culturale în Heraklion și sesiuni despre tehnologia în educație, cu focus pe crearea de videoclipuri și cărți digitale.
Un element aparte s-a dovedit Povestirea digitală și utilizarea uneltelor OBS pentru editare video și narare.
Echipa de proiect speră ca formarea din Creta să aducă școlii îmbunătățiri semnificative pentru integrarea tehnologiei în educație, pentru lecții mai interactive și captivante care vor stimula creativitatea și implicarea elevilor.
Și elevii școlii vor pleca în mobilități educaționale
Coordonatorul echipei de proiect, profesorul și directorul Petrică Munteanu, a precizat că anul școlar 2024-2025 este destinat, în continuare, mobilităților pentru profesori.
Vestea bună este că și elevii sunt implicați în primul proiect Erasmus+ accesat de școala din comuna Drăgușeni.
Începând cu anul școlar 2025-2026, tinerii vor participa la mobilități de grup.
15 elevi urmează să viziteze școli și vor putea interacționa cu profesori și elevi de din țările partenere.
Speranța profesorilor este aceea ca tinerii drăgușeneni să adune un bagaj de idei noi pe care să le implementeze la școala lor, astfel încât rezultatele să fie mai bune, iar generațiile actuale să fie mai pregătite în fața provocărilor curente și viitoare.