Profesorii școlii din Cornu Luncii au organizat un Târg caritabil. Sprijin pentru opt copii dintr-o familie nevoiașăEducație

Profesorii școlii din Cornu Luncii au organizat un Târg caritabil. Sprijin pentru opt copii dintr-o familie nevoiașă

       Accesări: 674

Profesorii știu cum să înfrumusețeze un suflet. În prag de sărbători, cadrele didactice de la Școala Gimnazială „Constantin Blanaru” din comuna Cornu Luncii au organizat un eveniment care să aducă bucurie și speranță. Prin intermediul unui Târg de Crăciun, inițiatorii au strâns fonduri pentru a-i ajuta pe cei opt copiii ai unei familii nevoiașe din comunitatea lor.

Cu mâinile lor dibace, elevii, părinții și profesorii au confecționat tot soiul de articole, pe care le-au expus la vânzare.

Invitații la Târgul caritabil donat bani și au primit, ca semn de mulțumire din partea organizatorilor, un produs la alegere.

Voluntarii s-au mobilizat excelent și au reușit ceea ce și-au propus. Cazul celor opt copiii i-a sensibilizat pe toți invitații, astfel încât demersul caritabil și-a atins obiectivul.

La acest târg au fost expuse obiecte decorative confecționate de elevii școlilor din Cornu Luncii, Sasca Mare și Păiseni, coordonați de doamnele și domnii diriginți.

Maria Verdeș, directorul unității de învățământ, prezentă la eveniment, i-a încurajat pe elevi, profesori și părinți să continue astfel de acțiuni, de la suflet la suflet, arătând că solidaritatea plăsmuiește lucruri minunate în școala faptelor bune.

Târgul caritabil de Crăciun face parte din Proiectul ”Împreună, pentru o lume mai bună!”, pe care Școala Gimnazială ”Constantin Blănaru” Cornu Luncii îl desfășoară în parteneriat cu Clubul Rotary Fălticeni.

Evenimentul, desfășurat recent la Căminul Cultural din localitate, s-a remarcat și printr-un recital de colinde.

Elevii cornulunceni, coordonați de profesoara Andreia Ududec, au dat glas celor mai frumoase cântece de Crăciun.

Printre invitați au fost Petruța Lazurcă și Alexandru Norocel, absolvenți ai școlii din Cornu Luncii, Mihaela Cajvan-Cozma, interpretă de muzică populară și Ionuț Cozma, trompetist, conducător al Fanfarei ”Lunca Moldovei” Cornu Luncii.

Întocmai tradițiilor de la țară, participanții la Recitalul de colinde au primit mere, covrigi și dulciuri din partea conducerii Școlii Gimnaziale ”Constantin Blănaru” Cornu Luncii și ai reprezentanților primăriei.

La eveniment au participat edilul Gheorghe Fron, viceprimarul Constantin Ciobanu alături de Laura Mirela Pintilie și Dorin Donciu, membrii Clubului Rotary Fălticeni, cât și membri ai Consiliului Local.

Cele două activități, Târgul caritabil de Crăciun și recitalul de colinde, constituie tot atâtea motive de mândrie pentru directoarea Maria Verdeș care le-a mulțumit tuturor pentru participare și implicarea într-un proiect în care au fost evidențiate dimensiunile sociale și culturale care coexistă la Școala Gimnazială ”Constantin Blănaru”.

ȘTIRI