Profesorii din zona Fălticeni au participat la protestul din București. Ce „dedicație” au primit Ciucă și IohannisEducație

Profesorii din zona Fălticeni au participat la protestul din București. Ce „dedicație” au primit Ciucă și Iohannis

       Accesări: 713

Un nou protest de amploare pe străzile Capitalei. Aproximativ 10.000 de angajați din învățământ, aflați în cea de a douăsprezecea zi de grevă, au protestat vineri, în fața Guvernului. Printre aceștia s-au numărat și profesorii din zona Fălticeni, alături de liderul zonal sindical Vasile Budușanu.

Trei autocare au plecat, joi seara, din județul Suceava spre București pentru mitingul din Piața Victorie.

Cadre didactice și lideri sindicali din unități de învățământ din Fălticeni, Râșca, Baia, Mălini, Bogdănești, Dolhasca, Oniceni și Pleșești s-au alăturat protestatarilor care au cerut soluționarea revendicărilor.

Aceștia au purtat pancarte cu mesaje precum „Eu îndrăznesc”, „4 la purtare pentru guvernare”, „Rușine guvernului! Voi ne-ați scos de la catedră”, „Nu cerem milă! Cerem ce ni se cuvine!”.

Profesorii sindicaliști din zona Fălticeni au dedicat premierului Ciucă și președintelui Iohannis un „călduros” mesaj de recunoștință sub forma unei poezii scurte.

„După chip cunoști o floare,
Ciocârlia, după cânt,
Pe Iohannis și pe Ciucă,
După bâlbâit mai tare,
Dar și lipsa de cuvânt”

Cei peste 10.000 de angajați din Educație, care s-au strâns în Piața Victoriei și au scandat lozinci împotriva guvernanților, au mers apoi spre spre Palatul Cotroceni.

Aceștia le-au cerut din nou ca toate promisiunile să se regăsească într-un act normativ, pentru a fi siguri că salariul unui debutant va porni de la cel mediu brut pe economie, iar grila de salarizare va fi aplicată integral.

Cu o zi în urmă, Executivul a adoptat o „declarație” prin care se angajează că în viitoarea lege a salarizării se va porni de la principiul ca salariul de bază al profesorului debutant să fie stabilit la nivelul salariului mediu brut pe economie.

Sindicatele cer, însă, ca această „garanție” să fie prevăzută într-un act normativ, și nu într-un document fără valoare juridică, spunând că numai astfel greva va fi oprită.

Guvernul le-a făcut profesorilor o nouă ofertă: 5% în plus, adică 45%, la prima majorare de salariu de la 1 ianuarie.

Sindicaliștii au solicitat să se aplice noua grila de salarizare, integral, de la 1 ianuarie 2024 și o majorare salariala suplimentară de 1.500 lei net de la 1 iunie 2023.

Aceștia au anunțat, după încheierea protestului de la București, că greva generală continuă.

ȘTIRI