În ultimele 24 de ore, alți 27 de suceveni s-au infectat cu noul coronavirus, potrivit raportării la nivel național a Grupului de Comunicare Stategică.
Pe de altă parte, Direcția de Sănătate Publică Suceava a anunțat că, de duminică până astăzi, alți 40 de suceveni au fost declarați vindecați. Numărul persoanelor care au trecut cu bine de această boală în urma tratamentului a urcat la 2061.
În această dimineață, conform datelor centralizate la nivel județean, în autoizolare la domiciliu se aflau 774 de persoane, iar în carantină instituționalizată alte 581 de persoane.
Procentul persoanelor vindecate, raportat la data de 18 mai, este de 63%, în creștere cu 4 procente față de data de 14 mai 2020.
Peste 20 de cazuri de îmbolnăvire în rândul cadrelor medicale la Rădăuți
După ce un nou caz pozitiv în rândul personalului medical s-a înregistrat la Spitalul Municipal „Sf. Doctori Cosma și Damian” Rădăuți, DSP Suceava a procedat conform metodologiei INSP la testarea „personalului sanitar asimptomatic, contact direct cu caz confirmat în a VI-a și a VII-a zi de la ultimul contact posibil infectant”.
În zilele de 15 și 16 mai au fost testate 122 de cadre medicale. În cursul zilei de azi, 18 au fost primite rezultatele, 28 de cadre medicale fiind depistate pozitive.
Toate aceste persoane au fost internate în Secția de boli infecțioase a Spitalului Municipal „Sf. Doctori Cosma și Damian” Rădăuți.
Conducerea spitalului a comunicat Direcției de Sănătate Publică Suceava modificarea graficului de gărzi și ture astfel încât activitatea pe secții să nu fie afectată. Totodată spitalul va informa DSP Suceava dacă vor apărea orice modificări în starea de sănătate a personalului activ prin creșterea vigilenței în efectuarea triajului epidemiologic zilnic.