Prinși în flagrant de polițiști. Trei șoferi din comunele Râșca și Forăști conduceau sub influența alcooluluiRural

Prinși în flagrant de polițiști. Trei șoferi din comunele Râșca și Forăști conduceau sub influența alcoolului

       Accesări: 2076

Șofatul sub influența alcoolului este un fenomen ce pare fără sfârșit. Zona Fălticeni este, la acest capitol, pe harta roșie a infracționalității rutiere. Numeroase dosare penale sunt întocmite în fiecare lună, după ce conducătorii auto sunt prinși în flagrant pe drumurile publice.

Polițiștii spun că șoferi băuți constituie un pericol public, iar acțiunile de control au rolul de a-i depista la timp, înaintea producerii unor evenimente rutiere.

La sfâșitul săptămânii trecute au fost înregistrare trei astfel de cazuri, de către echipajele SPR Vadu Moldovei.

Sâmbătă după-amiază, patrula de poliție l-a oprit pentru control pe un șofer din comuna Forăști, care se deplasa pe raza localității Manolea.

Acesta emana halenă alcoolică, iar agenții l-au testat cu aparatul etilotest.

Aparatul a indicat o valoare de 0,85 mg/l alcool pur în aerul expirat. Șoferul a fost condus la Spitalul Municipal Fălticeni, unde i-au fost prelevate mostre biologice de sânge.

Duminică, la amiază, un alt șofer, din comuna Râșca, a fost oprit pentru verificări de rutină.

Bărbatul, ce se deplasa pe raza comunei Râșca, emana halenă alcoolică.

În urma testării, etilometru a indicat o valoare de 0,55 mg/l alcool pur în aerul expirat. Polițiștii l-au condus la spital, unde i-au fost prelevate monstre biologice de sânge.

În aceeași zi, dar pe timpul serii, patrula SPR Vadu Moldovei a procedat la controlul unui conducător auto, ce se deplasa cu un autoturism Renault, pe raza satului Dumbrăveni, din comuna Râșca,

Polițiștii i-au solicitat documentele și l-au testat cu etilotestul. Valoarea indicată de aparat era de 1,25 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Șoferul din Râșca a fost condus la unitatea medicală din Fălticeni, unde i-au fost recoltate două probe biologice de sânge.

În toate cele trei cauze au fost întocmite dosare penale pentru infracțiunea de conducere sub influența băuturilor alcoolice.

ȘTIRI