Ieri, prin geamul de la baie, am zărit tivul alb al petalelor de cais încercând să răzbată, din căuşul mugurilor ce le ţineau prizoniere, afară, către soare, către lumină. Miracolul reînvierii naturii în luna lui Prier!
Astăzi, tot prin geamul de la baie, am zâmbit bobiţelor rozalii ale piersicului, care mă ameninţau cu un bombardament de gingaşe flori diafane, zâmbind către cerul sumbru, de unde se cerne o burniţă rece şi deasă.
Nu voi lăsa nimic să-mi ştirbească frumuseţea acestei zile!
Posomorâtă, întunecată, cu nouri ce atârnă până la pământ şi din care se cerne o burniţă deasă ca de mijloc de octombrie, deși astăzi este 17 aprilie 2015, deci zi de primăvară.
Da, este primăvară şi, prin ţârâiala persistentă, eu desluşesc bulgării albi ai zarzărului şi vişinilor în floare, piersicul cu cele două nuanţe de roz, unul mai palid şi diafan – cel al florilor care s-au luptat ieri, ziua întreagă, să se desprindă din găoacea ce le ţinuse captive, şi rozul intens, aprins al bobocilor ca nişte mărgele lucioase care, tot ieri, mă avertizau cu un adevărat regal floral.
Din grădina de flori, narcisele, după ce au privit nedumerite, simţindu-se nedreptăţite parcă de atingerea rece şi umedă a acestei ploi ce numai de primăvară nu pare, şi-au plecat petalele de mătase, ca nişte doamne ofensate, lăsându-se copleşite.
Doar ciuboţica cucului, în nuanţele ei pastelate, dar şi aprinse, de la alb până la ciclamen şi roşu închis, şi-a întins frunzele catifelate pe pământ şi încearcă să-şi umple cupele florilor cu apa care se cerne încet, dar persistent, din înalt.
Turnuleţele, cu albastrul lor precum cerul senin, dar care, atunci când abia apar, sunt ca nişte degeţele vinete printre buchetul de frunze tubulare, subţiri și mlădioase, strălucesc acum sub podoaba nestematelor cristaline.
Brebenocul, tenace, îşi întinde tulpinele târâtoare, încercând să acapareze cât mai mult teren, trecând pe sub orice sau peste orice, înfingându-şi din loc în loc rădăcinile adiacente, ce par a fi nişte fire de aţă albă, pentru a-şi asigura perpetuarea, deschide în acelaşi timp flori albastre cu cinci petale şi îşi lasă frunzele lucioase, de un verde închis, aproape negru, să-i fie spălate de duşul ocazional, venind de sus.
Prin geam, privesc grădina cu flori, privesc livada cu pomi şi nu contenesc să mă minunez de frumuseţea dăruită nouă de către cel mai tânăr, mereu, anotimp – primăvara.
La fel este şi primăvara vieţii noastre….Şi tot la fel de repede trece… Dacă am putea păstra doar o clipă, una singură, însă…
Nu voi lăsa nimic să-mi răpească bucuria de a trăi această zi de primăvară…
Chiar dacă nemernicul acesta cu nume pompos, CORONAVIRUS, încearcă să ne rărească rândurile răpindu-ne persoane dragi, rude, prieteni, noi să-l înfruntăm stând cuminți în casă, încurajându-ne la telefon, mulțumindu-le cu recunoștință celor în halate albe care luptă față în față cu el și admirând minunatele frumuseți oferite nouă cu atâta mărinimie de către Mama Natură.
