Vești bune înaintea sărbătorilor pascale. Comuna Râșca este la debutul unui nou proiect destinat modernizării infrastructurii rutiere. Primarul Ionuț Andreica s-a întâlnit astăzi, 30 aprilie, la sediul CNI, cu directorul executiv al instituției, pentru predarea ultimelor două avize care au completat documentația investiției amintite.
Este vorba despre un proiect în valoare de 44,5 milioane de lei, 9 milioane de euro, care vizează reabilitarea unor tronsoane de drumuri și poduri în satul Slătioara.
Proiectul reprezintă cea mai mare investiție atrasă pentru comunitatea locală în actualul mandat al primarului Ionuț Andreica și una dintre cele mai importante din ultimii 20 de ani.
La momentul actual se lucrează la proiectul tehnic, după finalizarea studiului de fezabilitate, realizat de un inginer, fiul al comunei Râșca, un partener de încredere pentru autoritățile locale.
„Ne aflăm într-un moment deosebit de important. Pornim la drum cu un nou proiect de investiții în comuna Râșca. Am reușit să finalizăm partea de avize și am predat amplasamentul pentru cele 9 poduri și 3 kilonetri de drum care vor fi reabilitați în satul Slătioara.”, ne-a declarat primarul Ionuț Andreica. „Volumul de muncă a fost imens. Lucrăm de doi ani, iar acum reușim să vedem încununate eforturile noastre. Mulțumesc, pe această cale, doamnei Manuela Pătrășcoiu, directorul Companiei Naționale de Investiții, pentru colaborarea foarte bună!”
Drumuri din pietriș și poduri din lemn afectate de calamități
Prin intermediul acestuia vor fi construite 9 poduri cu structură din beton și metal, acum fiind poduri vechi, din lemn, toate peste pârâul Slătioara.
Proiectul prevede și modernizarea unor drumuri din pietriș are erau afectate an de an de ploile torențiale.
Fondurile de 44,5 milioane de lei, 9 milioane de euro, vor fi utilizate pentru refacerea și modernizarea unor sectoare de drum ce însumează 3 kilometri. Drumurile din pietriș vor primi două straturi de asfalt, terasamente noi, șanțuri betonate pentru preluarea apelor pluviale, parapete, marcaje și indicatoare rutiere.
Proiecția viitoarelor lucrări de investiții, din satul Slătioara, este redată în acest video.
După această etapă va urma licitație pentru atribuirea lucrărilor. Pentru mai multă eficiență și pentru ca proiectul să înceapă cât mai curând posibil, primarul Ionuț Andreica a predat amplasamentul Companiei Naționale de Investiție care asigură finanțarea proiectului și desemnarea câștigătorului licitației.
Munca imensă la acest proiect, numeroase drumuri la București, documentații și avize de la instituții abilitate, are un final așa cum și l-au dorit autoritățile comunei Râșca.
Pentru că drumurile nu se aflau în inventarul comunei, iar podurile nu era intabulate, Ionuț Andreica s-a văzut nevoit să caute soluțiile optime pentru rezolvarea situației.
Primarul Comunei Râșca spune că acest proiect va aduce satul Slătioara în rând cu lumea, unde infrastructură modernă joacă un rol esențial pe parte de mobilitate și siguranță.
Ionuț Andreica spune că modernizarea drumurilor are prioritate maximă pentru investiții, prin fonduri locale și guvernamentale urmând să fie asfaltați 7 kilometri de drumuri de interes local în perioada următoare.
După proiectele din această perioadă vor mai rămâne 40 de kilometri de drum pietruit, care vor fi modernizați pas cu pas prin proiecte viitoare din buget local, cât și din fonduri europene.