Elemente de noutate în programul de dezvoltare locală. Municipalitatea fălticeneană vrea să schimbe fața orașului nu doar prin înnoirea infrastructurii rutiere sau restaurarea unor clădiri de patrimoniu, ci prin înfrumusețarea spațiilor verzi. Demersul este abia la început va fi materializat printr-o investiție consistentă.
Un prim pas în acest sens s-a făcut cu Parcul Prefecturii, unul dintre cele mai reușite proiecte de acest fel din județ.
Următoarea etapă pe agenda locală este restilizarea zonelor cu verdeață, copaci și flori din Piața „Mihail Sadoveanu”, unde se află sensul giratoriu dintre Biserica Adormirii Maicii Domnului și Centrul Medical (fosta Policlinică).
Primarul Cătălin Coman anunță că un nou proiect este deja în lucru și că urmează să fie implementat în viitorul apropiat.
Investiția este cea mai amplă de până acum, pentru că include trei zone din cartierul Maior Ioan și alte două de pe străzile Ion Creangă și Mihai Eminescu.
Este vorba despre cele trei spații aflate de la intrarea în cartier, dinspre sensul giratoriu, cele aflate în proximitatea statuii scriitorului Mihail Sadoveanu, sediului CAR Învățământ și viitorului sediu al Casei Căsătoriilor.
În planul de modernizare este prins parcul de lângă Centrul Medical și spațiile verzi din fața fostelor birouri ale spitalului.
Edilul municipiului Fălticeni vrea ca aceste locuri să devină un model în ceea ce privește amenajarea peisagistică și promite că vor aduce schimbări plăcute ochiului.
Spațiile verzi își vor păstra dimensiunile actuale și vor fi dotate cu sisteme proprii de irigații.
Planul prevede înfrumusețarea oazelor de verdeață cu flori și arbuști ornamentali, care să confere un aspect estetic proaspăt, colorat și viu.
Investiția va fi demarată anul viitor.
Primarul Cătălin Coman ar putea extinde acest proiect pilot, cu fonduri de la bugetul local, și în alte zone ale municipiului Fălticeni, municipiu care are nevoie de cât mai mult spațiu verde.