Început de săptămână în forță. Primarul Cătălin Coman anunță semnarea unui nou contract pentru implementarea unei investiții în municipiul Fălticeni. Este vorba despre un proiect pentru extinderea rețelelor de apă potabilă din cartierul Țarna Mare.
Documentele au fost parafate la sediul administrației locale, în prezența reprezentanților firmei care vor executa lucrările.
Noile rețele de apă vor fi amenajate pe străzile Halmului și Răsătului.
Investiția prevede, printre altele, construirea unei stații de pompare, dar și realizarea de branșamente.
Primarul Cătălin Coman a precizat că șantierul va fi deschis săptămâna aceasta, după emiterea ordinului de începere al lucrărilor
Acestea prevăzute să dureze trei luni.
Lucrările din contractul de execuție vor fi realizate de două firme din localitățile Cornu Luncii și Tămășeni (județul Neamț).
La noua rețea de apă potabilă se vor putea branșa, din această vară, 70 de familii din cartierul Țarna Mare.
Prin noua investiție, gradul de conectare la rețeaua de apă potabilă, în municipiul Fălticeni, va crește la 99,4%.
Proiectul este finanțat cu fonduri prin Programul Național „Anghel Saligny”. Valoarea lucrărilor este cifrată la 1,6 milioane de lei.
Pe aceleași străzi, Halmului și Răsăritului, printr-un alt proiect riveranii vor beneficia cât de curând de rețea de gaz natural, lucrările fiind în desfășurare în zona străzii Tudor Vladimirescu.