Pas decisiv într-un proiect important la nivel local. Noua creșă din Fălticeni intră în faza de licitație pentru execuția lucrărilor, asistență tehnică și adaptarea la amplasament. Anunțul a fost făcut de primarul Cătălin Coman, după ce Compania Națională de Investiții a inițiat procedura prin SEAP.
Creșa este primul obiectiv cu finanțare externă, dintr-o serie de șase, aflat pe lista investițiilor din Fălticeni care vor începe în acest an.
Valoarea proiectului se ridică la 11,73 milioane de lei fără TVA (17,09 milioane lei cu TVA), din care 11,34 milioane de lei vor fi alocați pentru lucrări, 160.000 de lei pentru adaptare la amplasament și asistență tehnică, iar 226.000 de lei sunt prevăzuți ca alte cheltuieli.
Fondurile provin de la Ministerul Dezvoltării, prin intermediul CNI, iar autoritățile locale vor participa cu o investiție minimă pentru asigurarea utilităților (apă, canalizare, energie electrică).
Un detaliu demn de menționat al licitației este faptul că principalul criteriu de atribuire al lucrărilor de execuție este determinat de cel mai bun raport calitate-preț.
Primarul Cătălin Coman spune că multe familii din Fălticeni au nevoie de această creșă, solicitările fiind tot mai multe în ultimii ani.
Investiția va completa un loc gol din infrastructura antepreșcolară, ultima unitate de acest fel fiind închisă la jumătatea anilor ’90.
Demersurile pentru acest proiect au început anul trecut, iar edilul Cătălin Coman a subliniat că lucrurile „s-au mișcat repede”, iar investiția poate fi concretizată cât mai curând.
„Este un proiect nou, construirea unei creșe în Fălticeni. Sunt multe familii tinere, multe familii care vor să aibă viață personală, cât și activitate profesională. Copiii lor vor fi de anul viitor pe mâini bune.”, a declarat primarul Cătălin Coman în exclusivitate pentru cotidianul Cronica de Fălticeni. „S-a declanșat procedura de licitație pentru proiectare și execuție lucrări. Este un proiect extrem de important! Mă bucur foarte mult pentru că acest proiect deja se derulează!”.
Creșă cu 80 de locuri și facilități moderne
Procedura de licitație a fost deschisă pe 8 februarie, iar data la care vor începe efectiv lucrările urmează să fie anunțată după desemnarea prestatorului.
Creșa, inclusă în categoria clădirilor de dimensiuni medii, va fi construită după un proiect standard al CNI pe strada Nicolae Beldiceanu, între Grădinița cu Program Prelungit „Pinocchio” și corpul B al Colegiului Tehnic „Mihai Băcescu”.
Aceasta va avea 70-80 de locuri și personal specializat.
Clădirea va avea 3.140 mp și va fi structurată pe două nivele, va dispune de încăperi spațioase pentru șapte grupe și de toate facilitățile unui obiectiv modern. Spațiul pe care va fi desfășurat întregul proiect se ridică la 3.510 mp.
La exterior vor construite spații verzi, un loc de joacă, dar și o parcare.
Creșa din Fălticeni va fi prima de acest gen din județul Suceava și din regiunea Moldovei. În județ vor mai fi construite două astfel de unități în municipiile Suceava și Câmpulung Moldovenesc.
Proiectul destinat municipiului Fălticeni este cel mai avansat, din acest punct de vedere.
Ultima creșă s-a închis acum 28 de ani
În urmă cu 40 de ani, pe fondul creșterii natalității, în orașul Fălticeni s-a înființat prima creșă.
La jumătatea anilor ’80 funcționau deja trei unități de acest fel.
Cea mai mare creșă se afla în cartierul 7 Noiembrie (astăzi 2 Grăniceri) la fosta Filatură.
Alte două funcționau în cartierul Maior Ioan și în clădirea fostei Secții Pediatrie, aflată lângă Muzeul de Artă „Ion Irimescu”.
Activitatea acestora s-a restrâns, treptat, după 1990. Ultima creșă din Fălticeni a funcționat până în 1994.