Planuri de viitor pentru comunitatea locală. Primarul Cătălin Coman și noua echipă de consilieri locali au prezentat proiectele actuale și viitoare pentru dezvoltarea municipiului Fălticeni. Realizările și intențiile în privința investițiilor au fost prezentate public pe 20 august.
Social-democrații au ales să facă publice planurile de viitor, dar și proiecte actuale, în cadrul unei întâlniri cu presa în parcul de lângă Centrul Cultural G.V. Birlic (fosta Casă de Cultură).
Nouă candidați PSD la Consiliul Local Fălticeni și doi candidați consilieri la Consiliul Județean Suceava, care activează în domenii precum educație, sănătate, infrastructură, antreprenoriat, au expus proiectele actuale și cele pregătite pentru perioada 2020-2024.
Cătălin Coman, candidat pentru un al treilea mandat la Primăria Municipiului Fălticeni, a fost amfitrionul întrunirii de joi. El a subliniat că în perioada 2020-2024 se va concentra pe atragerea de fonduri europene dispuse pe exercițiul financiar 2021-2017 pentru care administrația publică locală este pregătită.
În privința consilierilor locali propuși pentru următoarea legislatură, liderul PSD Fălticeni i-a catalogat ca echipă „formidabilă și competentă, pregătită să facă față provocărilor viitoare.”
„Avem persoane competente pentru fiecare domeniu pe care îl considerăm prioritar: sănătate, învățământ, cultură, programe și proiecte cu finanțare europeană, infrastructură rutieră și asistență socială. Sunt din proiectele finalizate la Fălticeni, iar altele în curs de finalizare. Alte proiecte le vom demara în viitorul apropiat”, a declarat primarul Cătălin Coman. „În momentul de față vorbim de opt proiecte depuse pentru finanțare europeană, aflate în stadii diferite de implementare și care trebuie puse la dispoziția fălticenenilor. Sunt convins că alături de această echipă formidabilă, vom face lucruri extraordinare și pe viitor. Vreau să le mulțumesc colegilor mei pentru implicare, seriozitate și ideile de proiecte pe care le-am creionat împreună. Fălticeniul se dezvoltă!”
Candidații la Consiliul Local Fălticeni, Liliana Cojocaru, Luminița Corbu, Iulian Darabă, Maria Dulgheriu, Matei Gabriel, Răzvan Haidău, Bogdan Murariu, Marius Pintilii, Constantin Bulaicon, și cei doi candidați la funcția de consilier pentru Consiliul Județean Suceava, Gheorghe Arteni și Cristi Boberschi, au punctat rând pe rând proiectele finalizate sau în curs de finalizare, în lunile august și septembrie, cât și proiectele viitoare.
Proiecte încheiate
Sănătate
- Deschidere maternitate nouă (buget local)
- Dotarea noului spitalului cu aparatură modernă și materiale de protecție (buget local)
Educație
- Construire cantină Școala Gimnazială „Ion Irimescu”
- Reabilitarea cantinei Colegiului Național „Nicu Gane”
- Reabilitarea căminului de la Colegiul Tehnic „Mihai Băcescu”
- Reabilitare capitală Școala Gimnazială „Ioan Ciurea” (grad execuție 95%)
- Reabilitare capitală Școala Gimnazială „Ion Irimescu” (grad execuție 70%)
- Investiții pentru dotări, reparații și modernizare la grădinițe, școli și colegii
Infrastructură rutieră
- Asfaltarea tuturor drumurilor pietruite din municipiu (40 km)
- Reabilitarea tronsonului dintre LIDL și interesecția 2 Grăniceri cu strada Filaturii
- Reabilitare pod viaduct 2 Grăniceri
Alte proiecte finalizate
- Construire parc aventură în zona de agrement
- Modernizarea pistă și tribună Stadionul „Constantin Jamaischi” (fostul stadion „Tineretului”)
- Modernizarea bazelor sportive (terenuri de tenis de câmp)
- Modernizarea parcurilor de joacă
- Lucrări edilitare aleea pietonală (faleză) și în zona centrală
- Semnalizări trecere de pietoni
Proiecte în derulare
- Reabilitare capitală Bibilioteca Municipală Fălticeni (grad execuție 20%)
- Reabilitare capitală esplanada centrală „Nada Florilor” (grad execuție 95%)
- Reabilitare capitală drumuri municipale (opt străzi) (grad execuție 80%)
Proiecte viitoare
- Construire rută ocolitoare (șosea de centură) în parteneriat cu CNAIR, Ministerul Transporturilor și comunele Fântâna Mare, Baia, Rădășeni, Bunești
- Parcări supraterane
- Înființarea unei creșe cu 80 de locuri
- Extindere rețea gaz metan în toate cartierele orașului
- Extindere și modernizare clădire spital TBC
- Construirea unei noi grădinițe pe strada Ion Dragoslav
- Modernizarea, reabilitarea și dotarea Cinematografului „Doina”
- Înființarea unui Centru Medical Integrat de cabinete pentru medicina de familie (în fosta Policlinică)
- Parc de agrement acvatic pe iazul Șomuz
- Modernizarea și reabilitarea iluminatului public
- Deschiderea Muzeului Fălticenilor
- Reabilitarea Casei Memoriale „Mihail Sadoveanu”
- Reabilitarea și modernizarea Parcului Prefecturii
- Reabilitarea și modernizarea Galeriei de Artă „Ion Irimescu”
- Piste pentru biciclete