Primăria Fălticeni și-a făcut public proiectul de buget pentru anul 2020Local

Primăria Fălticeni și-a făcut public proiectul de buget pentru anul 2020

       Accesări: 1644

La sfârșitul săptămânii trecute, Primăria Fălticeni a publicat proiectul de buget pentru anul 2020. Documentul poate fi consultat pe pagina web falticeni.ro, secțiunea Transparență decizională.

Veniturile și cheltuielile pe care mizează municipalitatea în acest an sunt estimate în sumă de peste 56 milioane de lei.

Direcția Economică din cadrul Primăriei Fălticeni a precizat că veniturile proprii incluse în proiectul de buget au fost stabilite la nivelul încasărilor din anul precedent. În anul 2019, gradul de încasare a veniturilor a fost sub 97%.

Potrivit documentului publicat, Sectiunea de dezvoltare reprezintă 35,60 % din bugetul local (20.165.258 lei). În lista de investiții sunt incluse cele trei proiecte cu finanțare europeană aflate în derulare:  reabilitarea termică a unor clădiri din administrarea  unităților de învățământ, precum și două proiecte cu finanțare prin Programul Național de Dezvoltare.

Conform clasificației economice, structura bugetului este urmatoarea:  cheltuieli cu salariile — 27,54% ( 15.598.600 lei);  cheltuieli cu bunuri și servicii — 20,88% (11.827.500 lei);  cheltuieli de capital (investiții) — 35,50% (20.110.258 lei); transferuri către unități subordonate — 1,18% (670.000 lei Muzeul de Artă “Ion Irimescu”); asistență socială — 5,23% ( 2.961.290 lei).

Restul cheltuielilor reprezintă cumulat sub 9,67 % din buget: rambursări de credite – 1.061.200 lei, burse – 100.000 lei; susținerea cultelor – 1.000.000 lei; sume destinatefinanțării nerambursabile a asociațiilor culturale și sportive – 400.000 lei, etc.

Pe capitole de cheltuieli, cea mai mare pondere este alocată învățământului, cu 27,76% (15.726,668 lei).

Urmează capitolele: Transporturi – 20,71% Autorități executive – 12,38%, Cultură, recreere, religie – 9,92%, Asistenșă socială – 8,87%, Locuințe, servicii și dezvoltare publică – 7,59%, Sănătate – 1,37%, Alte capitole (Protecția mediului, servicii publice, tranzacții privind datoria publică) – 8,29%.

Programul de investiții publice pentru anul 2020 este estimat la suma de 20.165.258 de lei.

Cu finanțare din fondurile europene, vor continua lucrările de reabilitare termică la Școala Gimnazială „Ioan Ciurea”; Reabilitarea termică a internatului Colegiului Tehnic „Mihai Băcescu”; Reabilitarea termică a cantinei Colegiului Național „Nicu Gane”.

Sunt prevăzute și alte lucrări de reparații și modernizare a infrastructurii școlare, cu fonduri ale bugetului local.

Alte fonduri vor fi alocate pentru reabilitarea Stației Baia 3, care asigură alimentarea cu apă a municipiului Fălticeni.

Prin Programul Național de Dezvoltare Locală vor continua lucrările de reabilitare a 8 străzi urbane: 1 Mai, Nicolae Beliceanu, Anton Holban, Cuza Vodă, Pietrari, Ștefan cel Mare, Ion Dragoslav, Ana Ipătescu, dar și lucrările de reabilitare la podul de pe strada 2 Grăniceri (ieșirea spre Roman).

ȘTIRI